Una dintre cele patru persoane aflate, de la început, la conducerea Fundației Mișcarea Populară Constanța, Alina Vasiliu, a părăsit mișcarea.
”E momentul să-mi fac mea culpa: am fost o proastă. Când îmi spuneau prietenii „nu te duce la Fundaţia Mişcarea Populară, este doar o jucărie pe care Băsescu o pregăteşte pentru Elena Udrea şi un vehicul politic pentru fiică-sa”, ziceam că nu-i adevărat, că atâţia profesionişti valoroşi nu se pot lăsa prostiţi în felul acesta. Mai ales că am primit şi asigurări (la faza asta puteţi să râdeţi de mine) că nu se va întâmpla aşa. E drept că am luat în considerare riscul, dar l-am ignorat, de comun acord cu oamenii de calitate pe care i-am întâlnit acolo. Mi-am zis că nu se poate face nimic în ţara asta dacă nu rişti un pic şi că oricând pot renunţa la a mai face parte din fundaţie, căci în partid am refuzat categoric să intru. Am spus: când, dacă vor veni EBA şi Udrea, eu voi pleca. Acesta este anunţul oficial: nu mai fac parte din Fundaţia Mişcarea Populară, nu mai este un proiect în care să cred”, a spus ea pe blogul personal, alinavasiliu.ro.
Fundația Mișcarea Populară Constanța s-a lansat în aprilie 2013. Din conducerea ei făceau parte patru persoane: profesorul universitar, doctor în fizică, Mihai Gîrţu, lectorul universitar, doctor în filologie, Alina Vasiliu, avocatul Felicia Ovanesian şi juristul Sorin Popescu.
Citește mai mult aici: alinavasiliu.ro