Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost citat să se prezinte, astăzi, la DNA Constanţa, pentru a da declaraţii într-un dosar în care se fac cercetări prvind presupuse fapte de corupţie. Radu Mazăre, a anunţat, la ieşirea de la DNA Constanţa, că i s-a adus la cunoştinţă că este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în noi dosare legate de retrocedări de terenuri. Este vorba despre un caz care prevede retrocedarea a două terenuri de 300 și respectiv 100 metri pătrați prin compensare. Unul dintre terenuri a ajuns în proprietatea unui cunosct medic dermatolog din Contanța.
Mazăre a mai precizat că nu există nicio plângere la DNA din partea respectivilor cetățenii, procurorii autosesizându-se în acest caz.
El a ieșit din sediul DNA după cîteva minute și a declarat că a fost chemat pentru a fi înștiințat că a început urmărirea penală împotriva lui pentru abuz în serviciu privind retrocedarea celor două terenuri.
Totodată, Mazăre a spus că în zilele următoare le va prezenta procurorilor anticorupție un memoriu pentru a răspunde la solicitările procurorilor privind ancheta în acest caz.
Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care preşedintele CJ Constanţa, Nicușor Constantinescu, foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.
Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanţa, potrivit DNA.
Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate.
"Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează: Mazăre Radu Ştefan (prin firmele Nisipuri SA), mama şi fratele acestuia (prin firma APV Media Turism), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma Habitat şi Ambient SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele Pomacost SA şi Aqualand SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma Holland Develompment Group SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen", preciza DNA.
Acest dosar se judecă la Curtea de Apel Bucureşti.
În mai 2013, primarul Constantei, Radu Mazare, a intrat din nou în vizorul procurorilor DNA referitor la banii cheltuiţi pentru realizarea videoclipului de promovare a staţiunii Mamaia.