Polițist prins la furat de fier vechi(1126)
Un polițist constănțean a fost prins la furat de fier vechi. Conducerea IPJ a comunicat astăzi că a fost încunoştinţată cu privire la reţinerea de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a unui poliţist din cadrul Postului de Poliţie Rasova, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Acesta ar fi furat, ieri seară, fier vechi din vagoane, în colaborare cu o rețea de hoți. Toți au fost prinși în flagrant, în apropiere de Cernavodă.
”Comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa se dezice de acţiunea individuală a poliţistului şi precizează că nu va tolera sub nici o formă abaterile disciplinare sau de încălcare a dispoziţiilor legale ale poliţiştilor din subordine, cooperând în acest sens cu autorităţile îndrituite să verifice sau să cerceteze astfel de comportamente lipsite de profesionalism şi care aduc atingere imaginii instituţiei”, au declarat, sec, reprezentanții IPJ Constanța.
Articole recomandate
TURISMUL de CROAZIERĂ în PORTUL CONSTANŢA: Patru "pasagere" de lux, în această săptămână!

Accident grav pe bulevardul Lăpușneanu. Victima este în comă

Ziua Internațională a Familiei, celebrată în comuna Cumpăna, cu un spectacol inedit - VINTAGE

Distrugătorul american USS Ross ar putea ajunge în Marea Neagră

Câte amenzi au dat jandarmii de 1 mai

Tragedie la Lumina! Jandarm găsit mort, cu gâtul tăiat!

COD ROȘU: peste 200 de persoane blocate în zăpadă
