Polițiștii au arestat mai mulți hoți din locuințe(673)


Ieri, cu ocazia efectuării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din locuinţe, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliţie Cumpăna, au identificat pe I. ASAN de 25 ani, din Cumpăna, care în urma probatoriului administrat s-a stabilit că este autorul furturilor, comise în perioada decembrie 2012/februarie 2013 şi a celui din noaptea de 13/14.12.2013, din mai multe locuinţe din Constanţa, de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 8600 lei.
Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi Judecătoriei Constanţa cu propunerea de arestare preventivă, iar la data de 18.01.2013, a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a bărbatului, care a fost introdus în arestul IPJ Constanţa.

Tot ieri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secţiei 2 Constanţa, au identificat pe M. COCOŞ de 23 ani, din Cumpăna, care în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că este autorul furtului, comis la data de 17.07.2013, dintr-o locuinţă din Constanţa, de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 4200 lei.
Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi Judecătoriei Constanţa cu propunerea de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri