Maramureș: Ofițer de poliție de la Combaterea Criminalității Organizate urmărit de DNA pentru trafic de influență în formă continuată(1394)


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul teritorial Baia Mare - Serviciul teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală față inculpatul FĂCĂERU MARCEL, ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Maramureș, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență în formă continuată.
Potrivit DNA, în perioada august 2012 – aprilie 2013, inculpatul Făcăeru Marcel, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Maramureș, mod repetat, a pretins și primit suma de 1.500 lei, un ceas în valoare de 450 lei, 4 cauciucuri cu jante, un radiocasetofon cu TV încorporat și suma de 300 de euro de la două persoane denunțătoare, pentru ca, prin folosirea influenței sale, să intervină pe lângă un coleg, agent de poliție în cadrul aceluiași serviciu și să-l determine să urgenteze cercetările într-o cauză penală care îl viza pe fostul soț al uneia din persoanele denunțătoare. Persoana cercetată era suspectată de comiterea de infracțiuni de trafic de persoane și trafic de droguri.
De asemenea, inculpatul Făcăeru Marcel a mai pretins de la denunțători și suma de 700 euro pentru a interveni pe lângă procurorul care urma să formuleze propunerea de arestare preventivă față de ruda unuia dintre denunțători. La data de 9 aprilie 2013, inculpatul Făcăeru Marcel a primit de la denunțători suma de 300 de euro, în schimbul serviciilor promise, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Făcăeru Marcel i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 9 aprilie 2013, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Taguri: dna, crima, organizata, politie, urmarire, penala, maramures, ziarultimpul
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri