Arta, instrument de incluziune socială – experiență interculturală la Palatul Copiilor Constanța

Arta, instrument de incluziune socială – experiență interculturală la Palatul Copiilor Constanța(74)


În perioada 7-11 aprilie, Palatul Copiilor Constanța a fost gazda reuniunii din cadrul proiectului Art of Inclusion - Art for Inclusion, proiect finanțat prin programul Erasmus +.
Elevi și cadre didactice din Polonia, Turcia și Grecia, alături de elevi români, au participat la workshop-uri în care arta a fost utilizată ca instrument de incluziune și coeziune socială. De asemenea, au fost organizate vizite și excursii care au pus în valoare diversitatea culturală a Dobrogei.

Participanții au fost încântați de această activitate interculturală în cadrul căreia arta a fost limbajul comun și fiecare a învățat din experiența celuilalt.

Prin această experiență internațională și programele de educație interculturală dezvoltate în cadrul proiectului, s-a demonstrat încă o dată că arta reprezintă o modalitate de depășire a barierelor de comunicare și de promovare a diversității, a declarat coordonatorul proiectului, profesor Roxana Mitan


Proiectul a fost inițiat de Stowarzyszenie Przyjaciol Gimnazjum w Proszowicach, Polonia, în parteneriat cu Incirliova Genclik Kultur Sanat ve Gelisim Dernegi, Turcia, ARTIFACTORY, Grecia și Palatul Copiilor Constanța. 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri