
Managerul SCJU Raluca Vericeanu: „Obiectivul meu este să mă concentrez pe problemele reale de sănătate ale cetățenilor din județul Constanța”(206)
Sâmbătă seara, la ora 21.30, Ionela Costache, directorul de cabinet al președintelui CJC Florin Mitroi și Raluca Ștefan Vericeanu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, au organizat o conferință de presă. Motivul principal a fost anunțarea schimbării din funcție a managerului UPU, dr. Rodica Tudoran și motivația demiterii.
Din start, Ionela Costache a transmis din partea președintelui Mitroi, mesajul ferm de susținere a doamnei Verșteanu:
„Cele mai multe reclamații au venit cu privire la activitatea UPU. Managerul SCJU se bucură de întreg suportul și sprijinul președintelui CJC, până la evaluare. Dacă, după evaluare, se va constata că este necesar acest lucru, în cazul în care managerul nu îndeplinește cerințele și criteriile de performanță, atunci doamna manager va fi schimbată din funcție. Până atunci, însă, se bucură de întreg sprijinul președintelui...Acesta transmite că deciziile luate de managerul SCJU cu privire la spital sunt discutate înainte împreună, inclusiv aceasta, și există căi legale pentru contestarea deciziilor, nu pe Facebook“.
În continuare, managerul Raluca Vereșteanu și-a motivat decizia:
„Când am preluat conducerea SCJU Constanța, cele mai multe reclamații au fost legate de UPU. Recunosc și regret că am prelungit mandatul dnei Tudoran, crezând că se va repoziționa și va fi prezentă la serviciu, în primul rând. Conducătorul UPU trebuie să fie o persoană asumată și prezentă“.
Vericeanu a comentat și declarația sa, dată unei publicații locale, în care afirmase că este nevoie de „o mână de fier” în fruntea UPU, în contextul în care a fost preluat și heliportul și, efectiv, erau necesare multiple deplasări între spital și heliport. Declarația a fost catalogată de către conducerea DSU, condusă de Raed Arafat, drept „profund discriminatorie”.
Raluca Vericeanu a precizat că nu a avut nicio intenție discriminatorie, singurele criterii de promovare fiind competența, implicarea și prezența constantă la serviciu: „Declarația mea este una făcută sub presiune, trecând de la un subiect la altul. Este o declarație nefericită și mi-o asum ca atare, sunt asumată și dispusă să suport consecințele acestei declarații...În fapt, dna Tudoran prefera să plece în Anglia, la copii, pentru 2 săptămâni, delegându-și atribuțiile, actul medical fiind astfel periclitat grav. UPU nu poate fi coordonată corespunzător de la distanță...
Aș ruga Ministerul de Interne să mă sprijine să găsim un sistem de criterii pentru evaluarea corectă a competenței profesionale. Dacă cineva rămâne pe o funcție pentru că este competent, atunci nu este o problemă, dar problema este când o persoană rămâne în funcție în virtutea interției sau ca urmare a influenței diverșilor factori...
Obiectivul meu este să mă concentrez pe problemele reale de sănătate ale cetățenilor din județul Constanța“, a concluzionat managerul Raluca Ștefan Vericeanu.
La conducerea UPU a fost desemnat dr. Mircea Leu, caracterizat de Vericeanu drept „un bun administrator, fiind mereu prezent la serviciu, un bun coordonator și un medic implicat.”
Articole recomandate
OMD Mamaia Constanța a desemnat câștigătorii competiției „Cea mai frumoasă vitrină de Crăciun din Constanța”

Sunt speranțe pentru asigurarea unor curse zilnice între localităţile din Deltă şi municipiul Tulcea

Cei care călătoresc în interes de serviciu riscă mai degrabă să fie jefuiți de date, decât de bani

TULCEA: Slujba de Bobotează, pe faleza de la Dunăre

Primăria Municipiului Medgidia acordă tichete sociale pentru sprijin educațional

Primăria orașului OVIDIU, din județul Constanța, dă un ajutor pentru Sărbătorile Pascale, la 2.200 de persoane. Noutatea acestui an: tichete valorice, în loc de pachete

Experţii Avocatului Poporului Constanţa oferă audiențe. Vezi aici când
