Poemul zilei(103)

Vița

             Giovanni Pascolini

Acum că cucul e pe-aproape
în vreme ce piersicii se umplu de floare,
o pornesc din loc și-mi atârnă la șold
spada lucrătorului de pământ.

Nu știu, poate cucul m-a spurcat,
pentru că-l aud prima oară:
cu-cu, îi răspund precum vrea,
mă-ndeamnă să-i spun pe nume și-ascult.

Da, te răsfăț, viță de vie, când simt
cum zumzăie la soare albinele;
îți tai curpenii vechi,
îți las trei ochi și două capete.

De ce plângi, o, viță, gentilă,
de ce stai goală în vânt?
Și eu printre miile de flori de aprilie
păream o viță retezată.

Plângi pentru câte-ți retez?
Te răsfăț, te tai și înnod,
pentru ca atunci când frunzele vor cădea
să ai un ciorchine al tău.

O, vița mea... Nu, o, viața mea,
așa întortocheată mai bine biruiești.
Și-apoi cum ai putea să simți altminteri
mirosul de mugur de plopi?

Și cum ai putea să vorbești despre ei,
cuvântul de dincolo de zare,
întrebându-l în mijlocul muncii,
câți ani se poate trăi din belșug!

(din volumul Versuri, prefață și traducere de Dragoș Vrânceanu, Ed. Tineretului, 1968)