Dreptul de port carte(181)

Plecat fiind, dragul meu cititor, simbolic sau nu, rândurile de față vor avea textul unei telegrame. Stop. Aș fi vrut să-ți scriu despre cele mai bune 50-100 de titluri dintre cele mai bine vândute pe piața cărții și care dintre acestea sunt cele mai populare: poezia, romanul, eseistica, teatrul, memorialistica, critica literară, benzile desenate, cărțile practice, etc.

Bănuiesc, însă, că tu ai deja primele opinii, fiind în acest sens, un bun cititor. Să nu uităm cărțile pentru tineri. Aflu că Piatra filosofală din seria Harry Potter este iar în top. O întâmplare? Stop. Pe scurt, cine sunt femeile de serviciu care au făcut curățenie în literatura română și cine au fost cititorii prezenți în librării cumpărând cărți? Stop. Ca și cum s-ar fi gândit la sine, astfel gândea Walt Whitman cititorul.

Există puterea cititorului, cum există puterea bibliotecilor și mai târziu a editurilor și librăriilor. Relația ,,incomodă” apare între scriitor și cititor. ,,Incomodă” pentru că scrisul devine purtător de autoritate iar cititorul are abilitatea de a o înregistra, asta pe de o parte, pe de altă parte și scriitorul devine conștient de extraordinara putere a celui ce-i citește cartea, putere conferită de actul lecturii prin înțelegerea a ceea ce a citit. Stop. Ambii sunt niște inventatori.

Dar ce ar fi fost cartea fără manuscris, indiferent de forma lui. Experiența, memoria, varietatea fondului cultural, influențele, regimul politic, paza familiei, ciornele, notițele, toate aleargă de-a lungul și de-a latul paginilor până să iasă în lume. În interiorul uneia dintre cărțile finale ale Iliadei au alergat doi, printre atâția alții, criminali hotărâți să se omoare unul pe altul. Homer întrerupe descrierea luptei și-i scoate afară, după propriul scenariu?, ei alergând pe lângă cele două izvoare ale râului Scamandru. O strategie care ne arată că noțiunea de autor nu este întâmplătoare. Stop. Adaug-o și pe aceea de martor. Stop.

,,Dacă paginile acestei cărți (primul volum de versuri, Fervoarea Buenos Airesului) vor izbuti să dea naștere unui singur vers fericit, fie ca cititorul să-mi ierte lipsa de politețe de care am dat dovadă când m-am impus ca prim părinte al lui. Nimicurile noastre diferă foarte puțin; este o circumstanță trivială și întâmplătoare aceea care face ca tu să fii cititorul acestor exerciții, iar eu autorul”. Iată unul dintre nimicurile sesizate de mine și pe care ți-l propun: ,,Tăcutele bătălii ale asfințitului / în mahalalele depărtate, / mereu vechi înfrângeri ale unui război în cer,/ aurore palide ce ajung la noi / din adâncul pustiu al spațiului / din adâncul timpului, / niște grădini ale ploii, un sfinx al cărții / pe care mi-e frică s-o deschid / și a cărei imagine revine în vise…” Stop.

Și Homer, și Jorge Luis Borges, sub povara dovezilor, au abolit ideea că trecutul (al cui trecut, mă poți întreba) prins în cărți ar fi proprietatea numai a celui ce stăpânește cititul. Cititul pentru sens, cititul pentru semnificație și nu neapărat pentru că ele, cărțile, au mai fost citite și de alții. Un clopoțel: viața ambilor a stat sun semnul unei tragedii comune, o sete împotriva luminii. Ca un tratat deschis de niște mâini ca niște prieteni sinceri. Stop.

Pe care dintre ei ți-ai fi dorit să-l întâlnești spre-al asculta citind din propria-i operă și nu din propriul mit? Nu ofta. Stop. Să le păstrăm și opera, și tragedia, și mitul, ca pe dovezi că sunt mereu cu noi.