Poemul zilei(132)

Nu eram și nici nu voi fi

                                   Petar Gudlej

Nu eram și nici nu voi fi.
Ceea ce vedeți e doar piatra care și-a deschis ochii
printr-un miracol.
Fulgerele îmi spintecară osul frunții
și țâșniră calde prin fluierul piciorului meu.
Ceea ce vedeți e ciuboțica cucului crescută
din gura mea pentru fluturi.

Ceea ce vedeți sunt ploile reci care-n nopțile lungi
au bătut în dinții mei.

Doamne, țipătul meu nu ajunge
până la picioarele tale.
Se pietrifică și se rostogolește
în gât.

Atârnă scheletul meu de Biokovo
și lasă vânturile să bată prin el
pentru a țipa încă o dată.

Și dărâmă orașul, fulgerele și pietrele însângerate
pe craniul meu lasă-le să bată.

Și singur, singur, singur, în nori răstignit.

Să șuiere vântul prin fluierele picioarelor mele.
Gura mea să-ți strige numele zadarnic.

(Din lirica iugoslavă • Poeți sârbi și croați contemporani, în românește de Anghel Dumbrăveanu și Slavco Almăjan, Ed. Albatros, 1073)