Poemul zilei(121)

Cântul 21

(fragment)
                                      Dante Alighieri

Din punte-n punte alai trecurăm noi,
vorbind de multe câte-aici îmi cată
să nu le cânt, și ne-am oprit apoi

pe-al punții vârf, ca bolgia-nvecinată
și-alt plâns zadarnic să-l vedem acum,
și-o și văzu nespus de-ntunecată,

într-al Veneției arsenal precum,
fierbând vezi iarna smoala cea tenace
spre a unge luntrii ce-au crăpat pe drum

și nu mai pot pluti, așa că-și face
ici unul vasul nou și-nfundă stupă (câlți de cânepă)
prin coaste celui mai puțin dibace,

și-aici la proră dreg, dincoa' la pupă,
cioplesc lopeți și funii-și fac și sparte
vântrele de catarg, cârpind, le-astupă;

așa prin vrerile divinei arte,
dar nu prin foc, o smoală jos fierbea,
umplând de vâsc tot malul de-orice parte.

Vedeam că e, dar nu vedeam în ea
decât numai bășici de forfot pline,
când ea-n umflare'-i răsuflând, cădea.

Pe când stăteam atent să văd mai bine,
,,Ia vezi, ia vezi!” strigând, conducătorul
m-a tras de unde stam, grăbit spre sine.
Și-asemeni unui om mișcai piciorul
Când nu se-oprește-a ști ce lucru cere
Să fug astfel, căci spaima-l aia cu zorul

Și-așa fugind, întoarce-a sa vedere,
și-n dosul nostru eu pe stânci văzui
un negru drac fugind din răsputere.

Ce chip cumplit avea e greu să spui
și cât de fioros era-n mișcare
cu-ntinse aripi și iute-n mersul lui.

(din Divina comedie, volumul 1, Infernul, traducere de George Coșbuc, Ed. Adevărul holding, 2010).