Dreptul de port carte(153)

Din câte știu, juriul Asociației Librăriilor de Lectură reunește 17 membri, misiunea lui fiind să facă o a doua selecție pentru Romanul lecturii, titluri românești publicate în sezonul primăvară-vară, 2024 de editori care sunt parte ai acestui proiect aflat la prima sa ediție, și lansat pe platforma profesională Librarul Contemporan în parteneriat cu câteva edituri importante.

Romanul lecturii este încă un mod de a da un imbold și a celebra plăcerile lecturii și a împărtășirii experiențelor literare între librari și cititori, ca să nu mai spun că e prilejul unui bilanț al cărților vândute în perioada amintită. Sunt încă în desfășurare întâlniri cu librarii. Mă refer la librarii independenți.

În lanțul cărții, cele două verigi, autori și editori, mi-au dezvăluit o evoluție mai bună decât anul trecut pe vremea asta, mă refer la relațiile dintre ele, mai ales că de două luni de zile a început școala și propunerea de noi titluri pentru lectură ar trebui să revină în actualitate.

Adevărații pionieri sunt librarii. Dar cronologia nu cred că are prea mare importanță, chiar elev fiind sau profesor. Despre practicile de lectură și abonamentul cultural care ar înlesni și diversitatea activităților culturale, printre care și evenimente live și workshopuri în rețeaua locală de librării, biblioteci, școli; diversificând practicile culturale diversifici publicul, iar diversificarea înseamnă democratizarea, da, nu e greșit a o spune, accesului la cultură.

De asemenea, abonamentul cultural presupune o componentă digitală, integrând geolocalizarea evenimentelor culturale, recomandarea de activități, precum și construirea/consolidarea legăturii școală-cultură, educație-cultură, având ca bază două componente colective: elevi și profesori, cea din urmă supraveghind, și îndrumând-o pe cealaltă, profesorii fiind rampa de lansare către o emancipare culturală a tinerilor.

Ca să nu mai spun, dragul meu cititor, că, adunate toate acestea, dau seamă de sănătatea mintală a comunității. Ca și tine, știu, România nu este o țară a cititorilor devotați. Abonamentul cultural, ca sumă de bani, este gândit și ca o colaborare între librăriile independente și administrația județeană. Comercial, el poate fi tradus în onoruri pentru autori, edituri și librari.

Este, de asemenea, un prilej de prezentare a apelurilor de proiecte pentru o viitoare ediție, sprijin financiar și noi modalități de participare a organizatorilor existenți precum și a celor ce vor dori să intre în proiect.

Premiul Romanul lecturii este însoțit și de o cină cu același nume, unde sunt invitați scriitorii ale căror titluri au rămas în cursă, și la care va participa unul dintre sponsori și unul dintre nași. Un premiu al toamnei pentru un roman românesc la care și elevii de liceu să dea un verdict, din perspectiva cititorului de peste vară, poate fi un moment cultural important pentru urbea noastră, așa cum au făcut-o și pentru scriitorul francez Olivier Norek câștigător al premiului Renaudot pentru elevii de liceu din anul acesta, cu romanul Războinicii de iarnă.

Da, ca urmare și a votului dat și de liceeni din România, juriului a numărat 400 liceeni, grosul provenind, fiește, din 16 licee franceze, scriitorul francez a câștigat premiul amintit.

La un moment dat, băiețelul își avântă brațul către un punct imaginar, murmurul lui îi atrage atenția mamei, camionul din lemn încărcat cu cărți în miniatură, despre ai cărui cai putere nu știu nimic, se rostogolește pe pavele, privirea-i pare că spune ,,acum te-am eliberat de povară”, cărțile încep să ocupe strada și trecerea de pietoni, altele traversează șoseaua desfăcându-și paginile, ,,hai să vedem până unde sunt capabile să-și continue drumul”, îl îndeamnă mama anticipând nedumerirea copilului, ,,cred că sunt capabile să treacă orice graniță”, a mai adăugat ea; lângă băiat rămăsese doar un atlas: ,,mami, întreabă el, din ceea ce ai citit tu, există vreo carte care să nu vorbească despre atlase? Este ca un album de benzi desenate?” Mama își trecu degetele prin părul băiatului, părea încurcată, nu voia ca el să-i simtă uimirea secretă, simplitatea întrebării îi făcea plăcere ,,cred că fiecare carte este un atlas”, ,,chiar și astea care se rostogolesc pe stradă, mamă?” ,,chiar și ele”.

Nu știu dacă mama avea în minte situația tragică a jurnalistului și romancierului franco-algerian Kamel Daoud, proclamat acum câteva zile câștigător al Premiului Goncourt pentru romanul Houris sau a eroinei sale visând la un transplant de voce, ca victimă a războiului din anii 1992. Un tragism ascunde o interdicție: libertarea de a scrie, urmată de aceea de a participa la salonul de carte de la Alger aflat în desfășurare.

Romanul său, încălcând un articol din Carta pentru pace și reconciliere națională, care interzice discutarea devastatorului război civil dintre anii 1992 și 2002 și în care au fost uciși între 60 000 și 200 000 de morți, plus câteva mii de dispăruți, i-au adus amenințări din partea guvernului algerian. Încă un scriitor interzis în țara lui. „Această carte s-a născut pentru că sunt în Franța. Este o țară care îmi dă libertatea de a scrie. Nu e ușor să vorbești despre război, e nevoie de timp, doliu, distanță. Este o carte care se mișcă în direcția speranței” a reacționat scriitorul, după ce a făcut ocolul mesei pentru a le mulțumi juraților, la înmânarea prestigiosului premiu.

,,Mamă, nu strângem cărțile și să mergem acasă?” ,,Mergem, mergem”. ,,Mai luăm și camionul, acum că s-a eliberat de greutatea aurului sau îl lăsăm să viseze?”O boare tare ca vinul de mare se-nfiripă de-a lungul străzii ce coboară alene spre limanurile plajei. Filele, surori de lapte, clipiră deschise prin voia cerului de-un sufleur nevăzut. Copilul se mai lăsa într-o parte, ținând capul întors, mai, mai să se smulgă din palma mamei.