
Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!(97)
În vederea executării lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă municipiul Mangalia, RAJA va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 13 noiembrie 2024, în intervalul orar 07.00 – 21.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii consumatorii de pe străzile: Șoseaua Constanței (de la sensul giratoriu până la ieșirea din oraș, către stațiunea Saturn), Rozelor, Vasile Pârvan, Muncelului, Pictor Tonitza, Nicolae Iorga, Peleș, Ion Creangă și Matei Basarab, cu străzile adiacente acestora. Totodată, va fi afectat de lipsa apei și Spitalul Municipal Mangalia și zona din imediata proximitate a acestuia.
Investiția face parte din Contractul de Lucrări – CL17 “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, în valoare de aproximativ 29 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.
Articole recomandate
Codul galben de vreme severă a fost prelungit!

Informații privind avariile RAJA din județul Constanța

Atenție, se oprește apa în localitatea Independența din județul Constanța!

Polaris M Holding NU va mai colecta recipientele în care deșeurile reziduale sunt amestecate cu cele reciclabile

Traficul auto este blocat pe strada Ștefan Mihăileanu

Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

Avarie pe strada Bogdan Vasile din municipiul Constanța!

Polaris M Holding - Locațiile în care sunt amplasate benele pentru deșeuri voluminoase
