• În continuare sunt fără apă la robinete doar consumatorii din zonele Coiciu și Casa de Cultură
La această oră, în urma eforturilor depuse non stop, de către echipele aflate în teren încă din noaptea de luni spre marți, s-au închis aproape toate punctele de lucru. La ora actuală, se mai lucrează într-un singur șantier - intersecția Baba Novac cu I.L. Caragiale. Echipele de intervenție au făcut manevrele de vane necesare pentru a izola acest tronson în vederea finalizării intervențiilor în cursul zilei de astăzi, 30 octombrie 2024.
Astfel, încă de noaptea trecută în cea mai mare parte a zonelor afectate s-a reluat furnizarea apei potabile, dar rămân în continuare afectați de oprirea de apă o parte din consumatorii din cartierul Coiciu și cei de la Casa de Cultură.
Abonații din cartierele: Compozitori, Icil, Inel I (inclusiv Baba Novac), Inel II, Halta Traian, Zona Comercială Vest, Brătianu și Oil Terminal au apă începând din această dimineață la presiuni normale.
Conform anunțului inițial, oprirea de apă a fost anunțată până în jurul orei 16:00, dar în funcție de topografia zonei și de consumurile înregistrate, furnizarea se va relua progresiv, putând apărea întârzieri față de programul inițial.
Vom reveni cu amănunte!