
Senatorul Remus Negoi, record legislativ pentru Constanța: 235 de inițiative și 45 de legi în trei ani și jumătate de mandat!(530)
Senatorul USR Remus Negoi se află în fruntea clasamentului senatorilor din județul Constanța din ultimele cinci mandate, fiind primul în privința numărului de propuneri legislative depuse.
Negoi subliniază că, pe lângă inițiativele legislative, a adresat un număr semnificativ de întrebări și interpelări în Parlament, demonstrând astfel o preocupare constantă pentru diversele probleme din circumscripție. Spre deosebire de colegii săi de la alte partide, afirmă că a reușit să mențină un echilibru între activitatea legislativă și cea de intervenție parlamentară, fără a prioritiza doar unul dintre aspecte.
Senatorul punctează că acest efort reflectă dorința de a-și respecta mandatul dat de cetățeni și sugerează că implicarea sa, precum și a colegilor săi din USR, contribuie la o imagine pozitivă și la încrederea în activitatea parlamentară, spre deosebire de alte formațiuni politice, despre care susține că nu au la fel de mulți parlamentari implicați.
„235 de iniţiative legislative proprii sau la care am fost co-semnatar am depus în 3 ani şi jumătate de mandat, iar dintre acestea 45 au fost promulgate legi. Este cel mai mare număr de proiecte de lege depuse, comparativ cu toți senatorii care au reprezentat județul Constanța din 2004 până în prezent.
Un raport comparativ, preluat din datele oficiale ale Senatului României din ultimele 5 mandate ale tuturor senatorilor constănţeni, arată că, personal, sunt pe primele locuri şi în ceea ce priveşte întrebările şi interpelările adresate în Parlament cu privire la diferite probleme sau situaţii. Spre deosebire de senatorii de la alte partide, am păstrat echilibrul între numărul de inițiative și luările de cuvânt,
Am demonstrat în decursul acestui mandat că vreau să-mi fac treaba pentru care oamenii m-au votat. Şi cifrele arată că mi-am făcut-o bine. Sunt convins că majoritatea colegilor mei din USR sunt cel puțin la fel de implicați. De aceea suntem acea schimbare în bine a percepției asupra parlamentului. Niciun alt partid nu are astfel de parlamentari implicați ca cei din USR.”, a transmis senatorul constănțean pe rețelele de socializare.
Articole recomandate
Primarul interimar Florin Chelaru trebuie să părăsească primăria pe data de 5 iunie!

MAZĂRE A FOST REŢINUT PENTRU 24 DE ORE! El a spus: "SĂ-ŢI FIE RUŞINE, BĂSESCULE!"

Andrei Popescu a intrat oficial în cursa pentru Primăria și CLM Constanța

Dumitru Viorel Focșa: Suntem atât de umiliți la noi acasă!

Vergil Chițac: „Mult succes, Ilie Bolojan! Am încredere!”

Ce spune Mazăre despre stenogramele Hrebenciuc

Primarul din Rasova a anunțat că demisionează. Va reuși Nicușor Constantinescu să-l convingă să se răzgândească?

O fotografie cu șeful SRI și multe întrebări

Mariana Gîju, cel mai bun primar al anului 2013
