
S-a stins din viață jurnalistul CONSTANTIN CUMPĂNĂ(718)
Constantin Cumpănă a debutat în presa constănțeană ca reporter, în 1990, la ziarul Contrast. Din 1992 a activat ca șef al departamentului „Investigații” la cotidianul Telegraf, apoi, din 1995, și la Televiziunea SOTI Neptun Constanța, pe aceeași funcție. După 2000, a colaborat cu ziarele Independentul, Timpul, Rezistența, postul CONSTANȚA TV și altele.
În 1995, a fost coautor la realizarea filmului pentru televiziune, (TV SOTI Neptun) într-o amplă investigație în afacerea „Țigareta”, intitulat „Am muncit ca sa te cresc“, film premiat în cadrul Galei A.P.T.R. cu Premiul pentru Cel mai bun film de anchetă.
Spiritul său combativ și anchetele jurnalistice au deranjat structurile de vârf ale politicii constănțene, ale Marinei Militare și Bisericii Ortodoxe Tomitane.
Prin condeiul său au trecut mulți profitori, a dezvăluit multe ticăloșii, dar a și suportat consecințele acestora, fiind pârât și târât prin multe și grele procese, câștigate cu greu.
Alături de podigioasa activitate jurnalistică, Constantin Cumpănă a publicat mai multe cărți de referință din domeniul naval - „Tragediei navei Independența”, „Amintiri despre o flotă pierdută”, „Catastrofa navei UNIREA”, cărți-document care au dezvăluit adevăruri până atunci ascunse.
Presa constănțeană a pierdut un adevărat jurnalist, curajos și talentat.
Lică, Dumnezeu să te odihnească în pace!
Redacția TIMPUL transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Articole recomandate
Militarii americani de pe nava USS Mount Whitney vor petrece în stil românesc, la Constanța

Unde acționează astăzi polițiștii de la Rutieră

Senatorul PSD Felix Stroe: „Nicoleta Ploscaru a iubit viața și Constanța cu pasiune!”

Trei persoane, de negăsit după ce au căzut în lacul Siutghiol

26 de migranţi sirieni şi două călăuze turce, interceptate pe ţărmul românesc al Mării Negre

Rudele pilotului mort în accidentul de la Siutghiol, umilite de Primăria Constanța

Ofițer SRI, mort într-un accident rutier în Constanța
