Poemul zilei(127)

Baladă interioară

                                     Federico Garcia Lorca

Inima
pe care o aveam în școală,
în care a rămas pictat
primul meu abecedar,
este în tine,
noapte neagră?

                                   (Rece, rece,
                                   ca apa râului
                                   ce se petrece.)

Primul sărut
care-a știut de sărut
și a fost pe gura mea
ploaie proaspătă
este în tine,
noapte neagră?

                                (Rece, rece,
                                ca apa râului
                                ce se petrece.)

Primul meu vers,
fetița cu cozi nătânge
care-mi cerceta chipul,
este în tine,
noapte neagră?

                                (Rece, rece,
                                ca apa râului
                                ce se petrece.)

Dar inima mea
mușcată de năpârci,
cea care-a stat legănată
de arborele științei,
este în tine,
noapte neagră?

                                     (Fierbinte, fierbinte,
                                     ca apa fântânii
                                     limpede sorginte.)

Iubirea mea rătăcitoare
castel de nisipuri
și umbre antice,
este în tine,
noapte neagră?

                                     (Fierbinte, fierbinte,
                                      ca apa fântânii
                                      limpede sorginte.)

Oh, durere fără margini!
În peștera ta
primești numai umbra.
E adevărat,
noapte neagră?

                                    (Fierbinte, fierbinte,
                                     ca apa fântânii
                                    limpede sorginte.)

Oh, inimă pierdută!
Requiem, aeternam!

(Vega de Zujaira, 16 iulie 1920)
(din volumul Carte de poeme, traducere și comentarii de Darie Novăceanu, Ed Univers, 1986).