Poliţiştii de frontieră din cadrul Ostrov au desfăşurat, ieri, în baza unei informaţii, o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră au identificat, pe un drum naţional din apropierea localităţii de frontieră Ostrov din judeţul Constanţa, un grup format din opt persoane de sex masculin.
În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbaţii în cauză sunt cetăţeni afgani, cu vârste între 20 şi 42 ani, care au ales să intre ilegal în România, prin trecerea pe jos a „frontierei verzi” dinspre R. Bulgaria.
Cei opt bărbaţi afgani au declarat că întenţionau să ajungă în ţări din spaţiul Schengen.
Întregul grup de migranţi a fost predat, astăzi, autorităţilor de frontieră din R.Bulgaria conform protocolului existent între cele două state. Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor afgani actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”.