Dreptul de port carte(205)

Nimic nu se compară, crede-mă, cu mireasma succesului, de aceea, când mi-ai spus că-mi pregătești un clip de promovare, deși sunt în faza de manuscris, în loc să-ți fiu recunoscător, gândul m-a dus la o ascetică retragere ca pentru fabricarea prafului de pușcă.

Să mă-mpuști dacă nu a fost așa, și nu am avut în minte modelul lui Roger Bacon pe când descria, inspirat de texte originale, după cum îi era obiceiul, în detaliu fabricarea acestuia.

Nu știu cum vei sugera mirosul de lemn ars al paginilor mele, că dacă mi-l iei, bântuită fi-voi de imaginea elevului aflat în fața profesorului la a cărui întrebare: ,,Dacă-ți iau subiectul, ce rămâne?” nu aș avea răspuns.

Ca și cititul, și pregătirea unui asemenea clip este o activitate creatoare. O temă de reflecție mai mult decât aș îndrăzni eu să sper. Distinșii critici s-ar putea și ei exprima printr-o abordare sănătoasă, ceea ce mi-ar da încredere și putere de a rezista pe piață, plus că ar fi un semn că tipografia și-a făcut treaba. Ce zici?

Evit clișeul și-ți citez, nu întâmplător: ,,Niște romantici în drum spre Biedermeier, prefirând – împătimiți de limbă – vorbe, numărând silabe, interogând limba asupra originilor ei, degustând pe cerul gurii mutații consonantice, dând la iveală ambiguități ascunse, retrezind la viață cu un sărut cele adormite, scuturând praful de pe monumentele limbii, iar mai apoi, tot iscodind, ajungând să poarte de grijă fiecărei litere și, mai cu seamă, cu migală deosebită, vocalele de la început de cuvânt.

Patimă fără leac și corvoadă impusă de bunăvoie; zeflemitorii erau de părere că ți-l puteai lesne închipui pe Jacob ferecat între coperțile unei cărți, legat în piele scumpă”. Printre firele tăioase ascunse în oglinzile vremurilor, se aud Cuvintele fraților Grimm...

Și continui: Marchează librăriile istoria regiunilor? Dar bibliotecile, de orice fel ar fi ele deși, după știința mea, nu avem și altele decât de stat? Statul și orgoliului său de catafalc.
– Bibliotecile alunecă prin cetate, apoi pășesc prin umbră în camere luminate de soare, nu se pot abține niciodată să nu-și rupă din nou secretul. Imaginează-ți: ani de singurătate, de șoapte, de neîncredere, de răbdare căreia nu-i întrevezi răsplata, afișați deasupra patului și mesei de scris, ani ca imagini de familie și pe mine-ntrebând: Ce-i bătrâne? Nu ai putut dormi? Suflarea ta s-a revărsat continuu peste umărul tău ca un om care poartă un har.

– „Chiar și adormit, chiar uitat, chiar rămânând invizibil, o carte importantă îți integrează universul sensibil, te hrănește și hrănește momentele de Scriere în care întreaga ta ființă capătă densitatea unei stele”. Citând din Povestitorul, noaptea și coșul al lui Patrick Chamoiseau, e tot ce-ți pot oferi ca răspuns, o-ncercare de-a nfiripa între noi un aer de afecțiune.

– Viața mea nefiind un sac de făină aruncat prin vânt în tufe-nflorite de spini, mă gândesc că un festival de vară al librăriilor, ținut sub motto-ul Cartea și lectura, ar prilejui nu doar un inventar la zi și-ntocmirea catalogului, pentru ca pe viitor ele să-și prezinte proiectele, dacă nu au făcut-o încă, pentru promovarea vânzării de carte în regiune, și implicit a lecturii, ci și urmărirea dinamicii sau dispariției librăriilor. O altă țintă ar fi tineretul în librării, intrarea vânzătorului de carte în clasă, indiferent de rangul ei, care s-ar putea finaliza cu un contract măcar pe șase luni și cu un cec pentru achiziția de carte din partea inițiatorului. Pentru o multiplicare de succes a acestui tip de inițiativă, cred că rolul profesorilor dedicați, care pun în aplicare proiectul și librarilor este capital. În fapt, este vorba despre crearea unor legături între profesioniști ai cărții prin permanentizarea legăturilor atractive și întărirea acestui tip de relații profesionale. Da, vei spune că organizarea unui festival major este o responsabilitate teritorială.

– Eu m-aș feri să cer suport financiar din partea administrației locale, indiferent de organizarea ei, câtă vreme nu este interesată să deschidă vreo librărie, să nu uităm că nu există public departe de a citi și că acolo unde există un om există cultură, ea fiind unul dintre principiile dreptului cultural, dar nu i-aș ocoli pe acei scriitori ale căror cărți s-au vândut bine, contribuind la menținerea în viață a topului 20 semestrial sau anual, precum și a traducătorilor de prestigiu. Nu, nu-mi face semn cum că ar exista oameni care nu se simt confortabil cu obiceiul lecturii, și cred că librarii au un rol în deconstruirea fricii de carte, chiar dacă te afli în închisoare.

– Îmi ling zâmbetul de Mona Lisa, până să găsesc lifturile cu oglindă ale Turnului Eiffel dintre paginile mele și te las, nu vreau să mă îmbolnăvesc de Sindromul Paris, pentru o idee de frumusețe și prestigiu: merg să-mi cumpăr o pălărie cu boruri largi de culoarea șofranului cu-o pană de pasăre calandrinon.