
Luna iulie s-a încheiat la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța cu gânduri și discuții despre prietenie(287)
Relațiile de prietenie oferă un sentiment de apartenență și scop, atenuează sentimentele de singurătate și contribuie la satisfacția vieții.
Prietenii ne sunt alături în momente dificile, ne oferă sprijin, ne ascultă și ne motivează. Împărtășim evenimentele fericite cu cei mai dragi prieteni și petrecem clipe plăcute în compania lor.
În cadrul întâlnirii de ieri, seniorii au discutat despre importanța prietenilor la vârsta a treia. Au evidențiat rolul acestora în viața lor, mai ales că se află într-o perioadă mai vulnerabilă a existenței, când nevoia de sprijin și ajutor este mai mare.
Printr-un exercițiu creativ, bunicii de la cămin au creionat prietenii din viața lor. Și dacă pentru unii dintre ei, rudele sau foștii vecini sunt cei mai buni prieteni, pentru alții, locul prietenului de suflet îl ocupă o carte, biserica sau o fotografie.
Activitatea de ieri s-a încheiat cu o poveste terapeutică, a cărei morală ne-a făcut să înțelegem importanța relațiilor de prietenie în viața noastră și că fiecare avem un scop foarte bine definit.
Articole recomandate
Ce face mâine Consiliul Român al Ligii Navale a Statelor Unite

O victorie mare pentru locuitorii și agenții economici din Delta Dunării

Stadioanele, sălile de sport, casele de cultură și cinematografele vor fi gestionate de administrația locală

Încă un pui de la Adăpostul Public de Animale Abandonate și-a găsit familia!

Caii de la Techirghiol se bucură de o viață mai bună!
