DREPTUL DE PORT CARTE(1116)

Ajunsă pe raftul librăriei, sunt nevoită să mă întreb cum face librarul selecția cărții? Mă citește înainte de a semna un contract cu editura? Este el cu lectura la zi sau eu sunt doar o afacere? Pentru mine nu e nici simplu, nici la îndemână să-mi aștept cititorul.

La Tomis nu există o rețea de librării. Nu cunosc să se fi consumat cândva, undeva, vreo întâlnire națională a librarilor. Organizează ele întâlniri publice cu autori ale căror cărți le propun cititorilor, întâlniri cu editurile partenere, căci astfel de evenimente pot crește sau reporni motorul interesului privind bucuria cumpărării unei cărți, inclusiv pe mine, care mă aflu pe masa ta, afară, în curte, fără a opune o rezistență vipiei soarelui căreia, după cum te cunosc, nu-i dai decât interpretarea obișnuită: soare și atât, ca să nu mai vorbesc despre codul specific constituirii și structurării propriei biblioteci și-n final lectura, toate fiind activități specific umane?

Au librăriile cluburi de lectură pentru copii și adolescenți, evident gratuite, pentru formarea cititorului și cumpărătorului de azi și de mâine?

– Stop! Dacă e adevărat ce spui, pentru mine e inacceptabil. Mai ai puțin și-i ceri librarului să se conecteze la mișcarea scriiturii, chestiune care ar merita alt tip de comentariu, am încercat eu să-i opresc tirada, căci una este atașamentul față de carte și scrisul ei, și alta este triumful mașinismului industrial, mă refer la tipărire.

– Până la conectarea respectivă, mai bine ar face să intre în spațiul extrem de util al promovării cărții și lecturii. De exemplu, n-am auzit de parteneriate cu universitatea locală pentru a-nlesni drumul cărții către studenți sau cu posturile de radio locale. E ceva neobișnuit în a te insinua în crearea cititorului competent?

Nu este spațiu, mi s-a răspuns la-ntrebarea dacă se pot organiza lansări de carte sau evenimente educaționale. Sunt îngrijorate de rata de returnabilitate, sunt implicate în reducerea abandonului de la lectură? Spune-i cuiva că Evul Mediu a trăit doar recitind textele anticilor, greci sau latini, doar, doar o medita la ceea ce pierde necitind lunar o carte. Eu am creat un public burghez, colecționarul, restauratorul, bibliotecarul, editorul, agentul literar, polemica, discuția colocvială...

– Da, cititorii și non-cititorii conviețuiesc împreună. Nu știu procentul acelor a căror existență are la bază lectura cărților și nu sunt de acord că multă învățătură obosește trupul, dar îmi pot imagina cum, începând dintr-o după-amiază mesopotamiană, nenumărați cititori au pornit în a-și croi un destin printr-o mulțime de cărți, în ciuda acelei oboseli a trupului pe care am negat-o.

– Din respect pentru carte nu evita cărțile, din respect pentru literatură, nu evita literatura, din respect pentru scriitor, nu evita să-l citești și nu-l blama, ca om, ca activist, ca scriitor. Reține, dar, următoarele: ,,...urmașii marinarilor din Joppa„ au emis o fatwa împotriva lui Saldman Rushdie iar pe Ken Saro-Wiwa l-au spânzurat în Nigeria. Motto-ul lor în ceea ce-i privește pe artiști a fost exact cel al ofițerului de la biroul canadian de emigrări, însărcinat cu refugiații evrei în timpul celui de-al doilea război mondial: ,,Și unul este deja prea mult”.

Cum paginile se tot foiau din cauza unui fir de vânt, am prins câteva crâmpeie dintr-o carte din stânga mea:

– Ar fi bine, bombăni femeia cu cea mai aspră față, dacă i-am smulge doamnei Hester rochia cea dichisită de pe umeri. Cât despre litera roșie pe care și-a cusut-o, în chip așa de ciudat, i-aș da o bucată din flanela mea de reumatism....

Ca să mă dumiresc mai bine, bănuiam o oareșcare intrigă, am vrut să citesc pagina de dinainte dar un deget milostiv închise cartea. Vorbind parcă văzduhului, o altă carte din dreapta mea se deschise, și-nainte ca fila să dispară, îmi iuții privirea:

– Nu mai e timp de pierdut. Stăpânul Ultimei Taine a răsturnat nisiparnița. Firele ei de viață au început să curgă unul câte unul.

– Bătrânului stejar au început să-i pălească frunzele... adăugă cea care părea a se ascunde de frig într-un cojoc acoperit cu țurțuri de aur.

– Iar pe noi, ursitoarele, susură cea de-a treia bătrânică, ne apasă din ce în ce mai greu legământul ce l-am făcut cu tine. Azi-mâine legământul se va întoarce împotriva noastră. Ne vom pierde puterile...

Cu imaginea acelor puteri căutate cu acul în carul cu fân al destinului, niște rânduri stângace dintr-o scrisoare pe hârtie albastru-verzui, îmi atraseră atenția. Ce profund sentiment de chinuitoare disperare am trăit în secundele până să trec podul spre liniștea plajei de nicăieri: ,,În acele zile, un subofițer din compania a 6-a deșurubase focosul unei mine ferice și, deoarece observase că pulberea verzuie care se scuturase ardea fără dificultate, își băgase în deschizătură țigara care mocnea. Firește, mina a explodat...” Nu știam că acea carte va începe să vorbească atunci când micul colibri se va întoarce la floarea roșie pentru a o ucide. Mai mult, nu aveți autoritatea legitimă de a mă examina, mi se păru că aud... Că doar nu sunteți tipografie.

Până la urmă, toate-mi sunt egale, nu sunt decât o carte, nu cer decât să fiu citită. André Gide, pe la 81 de ani, nu cerea decât să fie lăsat în pace, simțindu-se ,,ca un cauciuc dezumflat”. metafora cauciucului, stai, să nu-mi spui că i-ar sta bine în dreptul meu, ca în dreptul unei ficțiuni...

– Am căutat în librării un ,,Pașaport” de lectură pentru vacanță.
Cinci sute de mii de suluri de papirus pentru copierea tuturor cărților de la toate popoarele lumii, cam acesta ar fi fost necesarul învățaților regelui Ptolemeu I, pentru a copia toate operele de la toate popoarele lumii, potrivit unei scrisori trimise ,,tuturor suzeranilor și guvernatorilor de pe fața pământului”. Poeți și scriitori de proză, retoriticieni și sofiști, doctori și vraci, istorici și toți ceilalți vor fi contribuit la constituirea unei biblioteci universale. Sentimentul de familiaritate poate ține piept celui al concurenței?

Deși sunt o carte singură, mi-aș dori să pot crea un premiu pentru recompensarea unui cititor de carte pe o anumită temă scrisă de un autor român. Sigur, și librăria o poate face. De azi, un exemplar de-al meu este la vedere, deși vitrina seamănă cu Arca lui Noe. Și nici nu-mi pot înfige talpa piciorului în sticla vitrinei, dar te întreb, cititorul meu:

Cine are cea mai mare influență asupra alegerilor de lectură ale dumneavoastră: televiziunea, radioul, presa scrisă, rețelele de socializare?

Care sunt canalele cele mai căutate de editori în cadrul campaniilor de comunicare?

Dacă posed sau nu un Ex libris? Află că îl port și foșnetul său îmi pare a fi un imens continent.