Astăzi, 26 iulie 2024, la noul sediu AUR Constanța din Bd. Tomis nr. 80, decorat festiv cu baloane galbene și steaguri tricolore, un grup numeros de persoane așteptau sosirea liderului George Simion. Pe lângă parlamentarii Evdochia Aelenei, Dănuț Aelenei, Cristian Mateescu, președintelui organizației județene, respectiv municipale, Mohammad Murad și Ovidiu Cupșa și alți membri marcanți ai partidului, au venit zeci de cetățeni pentru a semna Contractul de înscriere în Programul Simion de construire a apartamentelor ieftine.
Simion a declarat că în programul său de accedere la funcția de președinte al României sunt peste 200 de măsuri care vor duce la creșterea bunăstării românilor.
„Cele mai importante măsuri sunt: scăderea impozitului și a taxelor de la 47% la 20% pentru primii 5000 de lei din salariu, iar cea de-a doua, mărirea fondului locativ prin construirea a cca 100.000 de apartamente (35.000 de euro apartamentul cu 2 camere, 50.000 de euro de 3 camere și 70.000 euro de 4 camere, toate având suprafețe decente)...
Mulți spun că este imposibil, alții că vor să le luăm datele personale, ba chiar un deputat penelist m-a acționat în instanță. Dar eu îi întreb, ce au făcut până acum cei de la putere pentru a ajuta tinerii și nu numai, să achiziționeze locuințe. Nimic! Nu înțeleg pe cine deranjează această măsură care va duce la creșterea fondului locativ. Sunt bucuros că după Iași, Cluj, Timișoara și la Constanța au venit mulți oameni pentru a semna contractul.”, a precizat Simion.
I-am amintit că un proiect similar a fost derulat cu succes în anii 2010 de către primarul Radu Mazăre care a construit în cartierul Baba Novac 10 blocuri cu garsoniere și apartamente ieftine, dar l-am atenționat că îi lipsesc atuurile fostului edil - nu are terenurile și autorizațiile de construcție gratuite ale primăriei de atunci, nu are racordările gratuite de cablaje electrice și conducte de apă (RAJA și ENEL) și mai ales faptul că atunci constructorii au edificat blocurile cu bani proprii(inclusiv creditele bancare). În plus, costurile materialelor și ale manoperei au crescut mult față de acum 14 ani. L-am întrebat, de asemenea, dacă aceste contracte au o valoare juridică. Simion a menționat că acestea nu au nici o valoare juridică și sunt doar preliminare, cu scopul de a stabili câte persoane doresc aceste apartamente.
După întâlnirea cu presa, constănțenii au intrat pe rând și au semnat împreună cu președintele AUR fiecare contract.
„Sunt convins că Programul Simion - locuințe ieftine va fi benefic pentru mulți români!”, a declarat liderul AUR George Simion.