Rudolf Valentino, o stea căzătoare înainte să atingă lumina absolută(202)

S-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și a trăit la intensitate maximă. A “ars” cu flacără vie în scurta sa viață, iar atunci când s-a stins, planeta, pentru o clipă, și-a pierdut lumina.

Așa l-aș descrie în cuvinte puține pe Rudolf Valentino, sex-symbol al Hollywoodului, poate cel mai remarcabil din istoria filmului mut.

S-a născut în 1895 în Castellaneta, un mic orășel din sudul Italiei, într-o familie de condiție socială medie. Tatăl lui Rudolf a fost căpitan de cavalerie și, mai târziu, devenit veterinar, iar mama era doamnă de onoare la curtea unui baron local.
Rudolf s-a bucurat de o copilărie lipsită de griji materiale și a avut parte de afecțiune maternă dar și de o educație destul de severă din partea tatălui care dorea pentru copiii săi, patru născuți, un spirit voluntar, curajos, întreprinzător.

Educația primită în familie i-au format lui Rudolf, fără îndoială, personalitatea care îl va călăuzi și îl va purta în scurtă vreme pe calea ce avea s-o urmeze spre a-și împlini destinul.

Din nefericire pentru Rudolf, când avea doar 11 ani, tatăl lui moare de malarie, privându-l de protecția acestuia de la o vârstă fragedă. Lipsa prezenței paterne schimbă mult deciziile de viață ale lui Rudolf și-l determină să-și înfrunte destinul prin propriile-i puteri, încă de foarte tânăr.

La 15 ani, adolescentul Rudolf pleacă la Paris, părăsind Italia pe care o considera, după spusele fratelui său, “prea mică pentru ambițiile sale mărețe”. Parisul însă îl primește destul de ostil pe băiatul curajos, dar încă prea fraged pentru a reuși să răzbată singur prin viață. După încercări de joburi mărunte și toate eșuate: lucrător în restaurant, grădinar, om de serviciu, Rudolf se întoarce în Italia, la casa părintească, așteptând parcă să mai crească pentru a înfrunta cu mai multă putere viața.

Reia drumul străinătătii curând. Pe 23 decembrie 1913, când avea vârsta de 18 ani, Rudolf a fost înregistrat pe Ellis Island, poarta de intrare a imigranților în SUA, de unde străbate drumul până la New York. Acceptă slujbe modeste: șofer de taxi, spălător de vase în restaurant, dansator în localuri obscure, străduindu-se din răsputeri să reziste tumultului vieții americane.

Curând ajunge în Los Angeles ca urmare a alăturării sale de o companie de operetă. Îndeplinește roluri secundare în producții cinematografice, până când, într-o zi, îl întâlnește pe Norman Kerry, actor cunoscut al filmului mut, care îl convinge pe tânărul talentat și cu ambiții uriașe să înceapă o carieră cinematografică.

Scenarista June Mathis, un nume greu în Hollywood, îl remarcă pe tânărul Valentino și consideră că acesta este bărbatul perfect pentru a juca rolul principal în pelicula “Cei patru călăreți ai apocalipsei”.

Valentino acceptă oferta iar filmul are premiera în 1921 și se bucură de un succes răsunător, fiind considerat o capodoperă, și îl arunca pe Rudolf Valentino direct pe frontispiciul stelelor de cinema, transformându-l în regele neîncoronat al bărbaților fatali ai cinematografiei.

Primește eticheta de “Latin Lover”, inventată special pentru el de mai marii Hollywoodului, și păstrată pentru totdeauna ca un titlu onorant pentru un arhetip al barbatului extrem de seducător, emanând masculinitate, pasiune și erotism.

În mod bizar, Valentino, nici măcar nu era un bărbat excesiv de frumos, dacă e să-l analizam după criterii de frumusețe masculină clasică. Avea 1.73 m înălțime, un trup mai degrabă firav decât puternic, dar popularitatea sa de bărbat seducător a depășit toate limitele farmecului masculin, chiar și peste decenii.

De aici, succesul lui Valentino a “curs” neîntrerupt și fără opreliști!

Urmează pelicule multe, unele pierdute regretabil în negura timpului: “Șeicul”, “Sânge și nisip” , Fiul Șeicului”, “Cobra”, “Vulturul” și multe altele. Filmele lui Valentino produc o adevărată isterie în rândul miilor de femei și adesea, invidia bărbaților.

Viața amoroasă a lui Valentino nu a fost însă una fericită, el declarând: “femeile pe care le-am iubit nu m-au iubit niciodată iar celelalte nu contează”.

Aventurile amoroase ale celebrului star au fost adesea presărate cu controverse picante, multe nedovedite vreodată, altele doar bănuite dar rămase “mistere ale timpului”.

A avut două soții, dar de fiecare dată căsătoriile au eșuat. În 1919 s-a “aruncat” într-un mariaj cu actrița Jean Acker, lesbiană implicată într-un triunghi amoros cu alte două actrițe, care l-a părăsit pe Valentino chiar în noaptea nunții, căsătoria rămânând neconsumată. Jean Arker a profitat însă de “soțul” său, pretinzând o pensie alimentară pe care a și primit-o în urma divorțului.

În 1922 Valentino se căsătorește cu scenarista de origine rusă Natacha Rambova, căsătorie pentru care este acuzat și chiar închis pentru bigamie, pentru încălcarea legii prin care nu putea să oficializeze o căsătorie la mai puțin de un an de la pronunțarea desfacerii anterioarei. În 1923 se recăsătoreste cu Rambova dar căsătoria nu este una fericită, provocandu-i lui Rudolf însemnate neajunsuri, precum pierderea multor prieteni care nu agreaseră alăturarea actorului de scenaristă.

Urmare a relațiilor atât de ciudate cu femeile, și atât de prietenoase cu bărbații, Valentino a fost bănuit adesea că ar fi homosexual, dar nimeni vreodată nu a avut vreo dovadă care să susțină aceste acuze. Totuși, printre posibilii parteneri ai lui Rudolf, a fost menționat și Ramon Novarro, un alt star celebru al Hollywoodului filmului mut, cel care a “preluat” eticheta de Latin Lover imediat după dispariția lui Rudolf, dar n-a reușit niciodată să ducă ștafeta la nivelul atins de predecesorul său.

În plină glorie și cu toată viața înainte, la 15 august 1926 Rudolf Valentino cade secerat în holul unui hotel din New York. Este internat cu diagnosticul de apendicită și ulcer duodenal perforat care devine curând peritonită și septicemie cu implicații dezastruoase. Actorul nu știe că viața sa este deja pe cale a se încheia și face planuri nenumărate pentru viitorul său profesional, până la ultima suflare, pe care și-o dă pe un pat de spital, la 23 august 2026, la numai 31 de ani.

Dispariția să prematură aruncă fanii în haos și provoacă o adevărată isterie.

Ultima autoproclamată logodnică a lui Rudolf, Pola Negri, o actriță de origine poloneză, trage “cortina finală” cu mult folos, jucându-și foarte bine rolul de văduvă neconsolată, profitând de tragedie în scopul asigurării ascensiunii sale profesionale, până la sfârșitul vieții, erijându-se în marea dragoste a Latin Lover-ului. Spectacolul pe care aceasta îl expune în timpul funeraliilor, cu leșinuri repetate peste sicriu și cu plânsete isterice, a fost criticat intens de presa vremii. Pola Negri a murit la 90 de ani, în 1987, dar a profitat până la final de numele starului.

Cortegiul funerar al marelui dispărut a fost purtat de un tren funebru de la New York la Los Angeles și a fost primit cu omagii, flori, durerere, sinucideri și deznădejde de sute de mii de fani. În toate stațiile de oprire, Pola Negri și-a jucat rolul sinistru de iubită neconsolată.

Rudolf Valentino este înmormântat la Hollywood Forever Cemetery.

După moartea sa, multă vreme, o femeie misterioasă venea anual în ziua morții actorului, învăluită în negru, purtând un trandafir roșu în mână. Legendă și mister, asupra identității femeii în negru, au curs mult după aceea.