Dr. Mohammad Murad: „La alegerile locale, fără doar și poate, vom fi pe locul 2.”

Dr. Mohammad Murad: „La alegerile locale, fără doar și poate, vom fi pe locul 2.”(699)


Luni, 27 mai a.c., orele 14.00, la conferința de presă a Organizației AUR Constanța, au participat candidații AUR la președinția CJC Mohammad Murad, respectiv la Primăria Contanța, Ovidiu Cupșa.

Cupșa a dezmințit o informație mincinoasă care a apărut în spațiul public, în care este acuzat că ar fi plătit cu 650 de lei mai mulți constănțeni, pentru a-l vota:


Pagina care a publicat această informație, în final, după discuțiile avute în care am spus că e o faptă penală să difuzezi așa ceva, au făcut propriile cercetări și au aflat că acea persoană care face declarații mincinoase are informațiile din zona USR. În momentul de față avem screenshot-uri din conversațiile cu persoanele care au trimis acel filmuleț și bineînțeles că organele de cercetare penală au obligația și posibilitatea să aducă la lumină care sunt persoanele respective. Personal, nu sunt adeptul plângerilor penale. Nu am depus plângeri penale în viața mea. De data aceasta, fiind implicat și partidul și fiind și o perioadă de campanie electorală, am considerat că e de datoria noastră să depunem o plângere penală, pentru a se descoperi care sunt mecanismele și persoanele responsabile care au plătit acea persoană să facă acel live...Știm că în Constanța există un blat, se încearcă să se inducă ideea că jocurile sunt făcute, că această camarilă, mafie – cum vreți s-o numiți – care încearcă să ne denigreze pe noi prin orice mijloace, dar în același timp știm că ei încearcă să demobilizeze electoratul AUR... Ne dau procente mai mici decât în 2020”, a precizat Ovidiu Cupșa.

 

În continuare, Mohammad Murad a dezavuat această încercare de compromitere a colegului său, dar a găsit și o explicație: „Noi reprezentăm un pericol pentru putere în alegeri! Fără doar și poate, suntem pe locul 2 cu procente de maxim 3-4 procente față de primele locuri. Vom lua un procent mult mai bun. La alegerile locale, fără doar și poate, vom fi pe locul 2....La nivel național, a apărut informația cum că AUR este în scădere. Este adevărat. Românii simt frica să se exprime și să spună că votează AUR, de asta. O să fie foarte mare surpriză la nivel național. Asta este o victorie pentru AUR, pentru că ei au un partid care este de 20-30 de ani în politică.”, a declarat Mohammad Murad.

 

Deși nu ar fi dorit să-l facă public, având în vedere atacurile murdare, Mohammad Murad a prezentat presei ultimul sondaj intern, realizat vinerea trecută:

 

Primăria Constanța:
Vergil Chițac PNL – 19%
Ovidiu Cupșa AUR – 17%
Horia Constantinescu PSD – 14%
Stelian Ion ADU – 10%
Alții – 4%

Consiliul Județean Constanța:
Florin Mitroi – 23% Mohammad Murad – 20%
Cătălin Grasa PSD – 13%
Claudiu Palaz ADU – 5%
Mihai Lupu PUSL – 4%

 

- Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Filiala Constanța

- Executat de SC PRO TIME TV– portal www.timpul.info

- COD mandatar financiar coordonator – 21240330

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri