Președintele CJC Mihai Lupu sprijină activ consolidarea cercetării și a inovării în domeniul medical(423)
În contextul evoluției constante a domeniului medical, implicarea constantă a Președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, este notabilă. Prin angajamentul său ferm și noi inițiative, contribuie în mod esențial la crearea unui mediu propice pentru avansarea cercetării medicale.
„Fără cercetare, medicina nu poate avansa. Cercetătorii și medicii noștri lucrează permanent pentru a aduce soluții inovatoare care să îmbunătățească tratamentele și calitatea îngrijirii pe care o oferim pacienților noștri. Iar acest lucru s-a văzut în ultimii ani: intervenții extraordinare și rezultate de excepție au fost obținute de medici, aici, la Constanța.
Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanții acestor nuclee de cercetare medicală și am înțeles cât de vitală este munca lor pentru progresul medicinii.
Am avut onoarea să discut cu domnul prof. dr. Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale, doamna prof. univ. dr. Mariana Așchie, domnul prof. univ. dr. Vasile Sârbu, dar și alte nume importante din domeniul cercetării medicale.
Am primit, din partea dumnealor, un feedback pozitiv în ceea ce privește sprijinul acordat de conducerea SCJU Constanța în această direcție. Categoric, activitatea de cercetare trebuie să fie susținută și încurajată prin toate mijloacele posibile! Prin demersuri legislative care să încurajeze finanțarea și investițiile în cercetare medicală, prin investiții în infrastructură, dar și printr-o colaborare permanentă între instituții academice și unități medicale.”, a transmis, pe pagina de socializare, Mihai Lupu.
Articole recomandate
Primăria începe să adune formularele pentru ajutorul de ÎNCĂLZIRE
Campanie de verificare a impozitului pe spectacole
Mâine se opreşte apa în cea mai mare parte a Constanței
Zilele de 24 şi 31 decembrie 2014 au fost declarate de Guvern drept ZILE LIBERE
Gelil Eserghep a fost reales aproape în unanimitate în funcția de președinte al UDTTMR
CONSTANȚA. Astăzi, de ZIUA MONDIALĂ a SĂNĂTĂȚII, Policlinica 1 (a Spitalului Județean) este... ÎNCHISĂ !
„Valuri de Distracție” la Mamaia: OMD Mamaia-Constanța promite un sezon estival plin de magie și spectacol!


