
5 dintre SUBIECTELE ZILEI(256)
* Luni dimineaţă a ieşit la rampă şeful Poliţiei Române, care a anunţat deschiderea a 24 de dosare penale pentru incitare la violenţă, iar şeful Jandarmeriei a spus că angajaţii din subordinea lui au fost prezenţi la proteste în 27 de judeţe. În schimb, sindicatul Europol acuză că sunt create premisele unui nou 10 august, după ce politicienii i-au pus pe poliţişti să fugărească fermierii și transportatorii. Sindicatul mai reclamă că „faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să facă orice pentru a bloca” autovehiculele scoase pe drumuri.
Tot de dimineaţă prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu miniştrii implicaţi în negocierile cu protestatarii, cărora le-a cerut urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluţiile convenite. Premierul susţine că are o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale, linia roşie peste care nu va trece. Întâlnirea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, cu asociaţiile oierilor s-a finalizat după două ore de discuţii, în care au fost tranşate toate problemele, începând de la subvenţiile alocate în 2024, fondurile europene disponibile, până la colectarea şi prelucrarea lânii, tuns şi păstorit. Amenzi la Constanţa - 33 dintre reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor care au protestat pe 10 şi 13 ianuarie la Constanţa au fost amendaţi de jandarmi cu suma totală de peste 38.000 de lei.
* Situația devine tot mai dramatică și nu pare că se va liniști curând în Reykjanes, în sud-vestul Islandei, unde activitatea vulcanică intensă a dus la evacuarea unor localități. Cercetătorii cred că erupțiile repetă un ciclu de acum aproape 1.000 de ani. Duminică seara, mai multe case au luat foc în orașul pescăresc Grindavík, situat la aproximativ 40 de kilometri de capitala Reykjavik, după ce un vulcan a erupt pentru a doua oară în mai puțin de o lună. Două fisuri s-au format în apropierea orașului, relatează The Guardian. O primă erupție a început duminică la ora 8 dimineața, când s-a deschis o crăpătură în pământ la aproximativ 450 de metri de oraș. S-a reușit însă ca lava să fie direcționată departe de oraș, cu ajutorul barierelor protectoare de pământ și pietre. În jurul prânzului, însă, s-a deschis o a doua crăpătură, chiar la marginea orașului. Până seara această fisură deja măsura 100 de metri și cel puțin trei case au fost mistuite de flăcări după ce lava a ajuns la ele. Toate drumurile spre Grindavík sunt închise, la fel și Blue Lagoon, un centru spa geotermal din apropiere, una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din Islanda. Traficul aerian rămâne neafectat. Erupția de duminică este a cincea pe peninsula Reykjanes din 2021. De altfel, mai mulți cercetători s-au exprimat public că ceea ce vedem acum în Islanda e o repetare a ciclului de erupții dintre anii 1210 și 1240.
* NATO va organiza un amplu exercițiu militar în Europa de Est, la care vor lua parte zeci de mii de soldați din mai multe state membre. Potrivit unui document secret al armatei germane, alianța se pregătește pentru un atac al Rusiei pe flancul estic. Pe de altă parte, ştim că Marea Britanie va trimite 20.000 de militari în Europa, precum și nave și avioane de luptă, pentru a lua parte la un important exercițiu NATO care se va desfășura în prima jumătate a acestui an, aşa cum a anunțat Ministerul britanic al Apărării, citat de Reuters. Exercițiul militar NATO Steadfast Defender 24, unul dintre cele mai mari de la încheierea Războiului Rece, va marca 75 de ani de la înființarea organizației nord-atlantice. Desfășurarea de forțe anunțată include 16.000 de militari britanici care vor fi cantonați în Europa de Est din februarie până în iunie, precum și un grup naval de atac format dintr-un portavion și avioane F35B Lightning și aeronave de supraveghere. Exercițiul de patru luni pe care NATO îl va organiza în Europa de Est indică faptul că alianța se pregătește pentru un atac major al rușilor pe flancul estic. Este un scenariu luat în calcul de membrii organizației, reiese dintr-un document secret al armatei germane, Bundeswehr, potrivit BILD.
* Sindicatul Europol reclamă public faptul că, în contextul protestelor organizate în ultimele zile de transportatori şi fermieri, „faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să facă orice pentru a bloca” autovehiculele scoase pe drumuri de către protestatari, sindicatul acuzând că astfel de presiuni sunt făcute de către „şefi slugi ale oamenilor politici”, ale căror funcţii depind de aceştia. Într-o postare pe Facebook, sindicatul Europol face şi un apel către cadrele Ministerului Afacerilor Interne să nu accepte astfel de ordine. Faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să facă ORICE pentru a bloca fermierii pe drumurile publice. Şi când spunem ORICE, ne referim inclusiv la situaţiile în care le-au cerut să plaseze autospecialele perpendicular pe sensurile de deplasare de pe drumul public pentru ca protestatarii să nu poată să înainteze. Li s-a cerut poliţiştilor să culeagă informaţii din orice sursă ca mai apoi să folosească orice canale pentru a-i bloca”, scriu reprezentanţii sindicatului Europol.
* Preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a început, la Davos, negocierile cu România în vederea încheierii unui acord bilateral de securitate. La negocieri participă şeful de cabinet al preşedintelui Ucrainei, Andriy Yermak, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota. Negocierile au început în urma instrucţiunilor preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Declaraţiei comune a G7 de sprijin pentru Ucraina, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei ucrainene. Acestea marchează avansarea relaţiilor bilaterale la nivelul de parteneriat strategic. În mod logic, aceasta reprezintă o continuare a acordurilor la care s-a ajuns în urma convorbirii telefonice dintre preşedinţii Ucrainei şi României din 9 ianuarie 2024 şi este un pas spre punerea în aplicare a Declaraţiei comune a celor doi lideri din 10 octombrie 2023, se mai arată pe site-ul president.gov.ua. România a devenit cea de-a 9-a ţară care a iniţiat discuţii bilaterale de securitate cu Ucraina şi a afirmat încă o dată sprijinul său nemijlocit pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi pentru parcursul său european şi euroatlantic. Potrivit lui Ihor Zhovkva, şeful adjunct al Biroului preşedintelui Ucrainei, nu este posibil să ne imaginăm garanţii depline de securitate în Europa, în special în regiunea Mării Negre, fără România.
TIMPUL.INFO
Articole recomandate
“Turismul medical: o nouă provocare europeană”

Cum își sapă PSD propriii oameni: Guvernul Ponta nu are bani pentru salvamari, CJC Constanța nu are soluții

Un nou punct de lucru pentru autorecenzarea asistată

Medgidia, Hârşova, Ovidiu, Eforie. GREVA pune LACĂT pe primării

Campanie de donare de sânge pentru victimele din Muntenegru

Măsuri de siguranță suplimentare în mijloacele de transport în comun CT BUS, pentru prevenirea răspândirii virusului hepatic de tip A.

RAJA activează Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Salvați Copiii România dotează secția de neonatologie a Spitalului Municipal Medgidia cu aparatură medicală vitală prematurilor
