Joi seara, în cadrul ședinței biroului politic al Organizației Municipale PSD Constanța, a fost prezentat bilanțul activităților desfășurate pe parcursul acestui an, urmat de o conferință de presă, organizată de președintele formațiunii, Ion Dumitrache, alături de membrii BP.
Ion Dumitrache a precizat faptul că PSD va câștiga alegerile, respectiv Primăria Constanța, susținând faptul că „în sondajul PNL avem 38,8%”:
„Anul 2023 a însemnat pentru Organizația Municipală PSD Constanța o perioadă de consolidare organizatorică și pregătire politică pentru 2024
În cifre, bilanțul ne arată că numărul membrilor a crescut de la 250 în 2020 la peste 6.000 în 2023, creștere ce a determinat situarea noastră între primele trei organizații municipale la nivel național. Până la acest moment, am reușit să inaugurăm patru sedii, iar pe al cincilea estimăm să-l dăm în folosință în primul trimestru al anului viitor.
Reprezentanții Organizației Municipale PSD Constanța au avut sute de întâlniri cu cetățenii din cartierele orașului, au identificat problemele acestora și, acolo unde a fost posibil, le-au rezolvat. Ultima acțiune în acest sens a fost cea de la creșa și grădinița din zona Dacia, acolo unde, după două săptămâni de la furtuna care a devastat orașul, nu fuseseră ridicați copacii căzuți. Social-democrații au făcut donații pentru copiii din centrele de plasament, ca și pentru persoanele nevoiașe și bătrânii din căminele sociale și unitățile medicale.
Trebuie menționată și activitatea consilierilor municipali PSD, evidențiată prin inițierea proiectelor dezbătute în ședințele CLM: 7 depuse, din care 4 aprobate, dar și prin amendamentele propuse: 31 depuse, din care 21 aprobate.
Amintim aici:
- "Stop depresia", ce prevede acordarea unui sprijin financiar de 3.000 de lei persoanelor diagnosticate. După ce a fost aprobat, proiectul a fost blocat în aplicare de administrația PNL și Prefectură și așteptăm decizia instanței;
- "Bebe trusou" - sprijin financiar de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut. Aprobat în Consiliul Local, a fost blocat la implementare de administrația PNL și Prefectură. Instanța nu a dat câștig de cauză Prefecturii, proiectul fiind legal;
- "Centre de asistență și recuperare pentru seniori" - aprobat în Consiliul Local, grupul PSD reușind, prin amendament, și alocarea sumelor necesare închirierii celor patru centre;
- "Bazin de înot și sală de sport multifuncțională pentru persoane cu dizabilități" - aprobat în CLM, consilierii PSD reușind, prin amendament, alocarea sumelor necesare elaborării documentației tehnico-economice;
- scăderea prețului Gigacaloriei, majorarea burselor pentru elevi, menținerea taxei de salubrizare la 8 lei.
În ultima ședință a Consiliului Municipal Constanța, desfășurată astăzi, reprezentanții noștri au depus amendamente privind finanțarea elaborării documentației tehnico-economice pentru construirea de parcări etajate în stațiunea Mamaia.”, a precizat Ion Dumitrache, Președintele Organizațiri Municipale PSD Constanța .