Cine vrea s-o scoată pe SIMONA HALEP din tenis pe ușa din dos? (II)

Cine vrea s-o scoată pe SIMONA HALEP din tenis pe ușa din dos? (II)(8500)


Stere Halep crede că lumea a înnebunit și înclinăm să-i dăm dreptate. Prieten la cataramă cu Gică Hagi, regele fotbalului românesc, lângă care a fost prezent la toate marile bucurii al acestuia prin dans, voie bună și un pahar de vin, crede că și familia lui merită un strop de liniște. Și așa este. Numai să vrea regizorii lumii, care învârtesc păpușile după bunul plac și numai în propriul interes. Nu înțelege de ce Simona nu se mai poate antrena sub comanda lui Patrick Mouratoglou la academia acestuia de la Nisa și este nevoită să improvizeze. Și-a reluat antrenamentele, însă nu a mai mers la academia lui Patrick, ci la Dubai. Nu mai poate merge în Franța deoarece nu mai are dreptul să se antreneze în nicio bază utilizată de sportivi profesioniști. Bașca faptul că nu poate să aibă niciun sparring partner din circuitul profesionist. Sunt probleme reale pentru Simo, care și în țară are dificultăți să găsească o bază unde să se pregătească. Ea s-a pregătit în ultima vreme la baza Stejarii a lui Ion Țiriac. Să pornim analiza noastră.
Reacțiile lumii tenisului

Fostul antrenor al Simonei Halep, Artemon Apostu-Efremov, a găsit vinovații în cazul de dopaj în care este implicată sportiva noastră: cei din staff-ul lui Patrick Mouratoglou. "Din punctul meu de vedere, a fost o scăpare, nu știu a cui, - probabil a echipei din spatele ei. Fata mi-a cerut să-l întreb pe Cristi Balaj, care, la un moment dat a fost șeful de la Anti-Doping, de anumite medicamente pe care trebuia să le ia, la un moment dat. La fel, știu că Teo Cercel era extrem de riguros cu asta. Până la urmă, toată cariera ei, până acum un an, a fost testată de extrem de multe ori, pașaportul biologic a existat și atunci, nu au existat nereguli, nu a existat nimic, deci undeva a fost o scăpare pe care ea o plătește.” De altfel, nea Artemon este convins că TAS va modifica radical suspendarea de 4 ani primită la Sport Resolutions. Simona , în opinia sa, va reveni pe teren la început de 2024. Jucătoarea noastră a anunțat deja că merge până în pânzele albe să își caute dreptatea și că nu vrea să iasă din tenis pe ușa din dos.

* Presa internațională a scos la lumină un moment în care Simona Halep a avut o declarație controversată la adresa Mariei Sharapova. Ea a criticat modul în care Maria Sharapova a revenit pe teren tocmai după suspendarea pentru dopaj, nemulțumită de faptul că aceasta a fost avantajată și a primit wild card-uri pentru a participa la turnee importante. Halep nu a fost singura jucătoare care a criticat-o pe rusoaică, ci și Eugenie Bouchard și Caroline Wozniacki. Sharapova a fost suspendată pentru consum de meldonium la Australian Open 2016. Ea a revenit în circuit un an mai târziu, dar nu a mai avut rezultate importante.

* “Simona reprezintă un brand pentru România şi ani de zile a fost un vid al performanţelor în sport. A fost o perioadă în care Simona a dominat cu performanţele ei. Nu văd care ar fi fost interesul ei să poată comite o greşeală de genul acesta", a spus George Cosac, președintele Federației de specialitate.

* Bogdan Stoica, unul dintre avocații apărării Simonei Halep în scandalul de dopaj în care a primit o suspendare de 4 ani din partea ITIA și Sports Resolutions, a avut o reacție controversată. El a refuzat să spună tribunalul unde, împreună cu Simona, a dat în judecată firma canadiană Quantum Nutrition, pe care o acuză că a livrat suplimentul Keto MCT contaminat cu roxadustat și consumat de sportivă la US Open 2022 înaintea testului doping picat. Stoica, susținuse că firma Quantum Nutrition a fost dată în judecată într-un proces în care se cer daune de 10 milioane de dolari. Simona Halep se află într-o situație mai mult decât delicată a vieții ei, fiind sub amenințarea încheierii carierei din tenis, dacă suspendarea de 4 ani va rămâne valabilă și după apelul de la TAS. Din păcate, WADA, nu acordă clemenţă pentru sportivii care au fost educaţi din punct de vedere anti-doping. Mai ales, sportivii din discipline individuale cu premii mari, la tenis vorbim de cel puţin 20 de testări într-un an uneori, aceştia au legătură constant cu tot ce înseamnă anti-doping şi WADA nu acceptă paşi greşiţi la sportivii la final de carieră, consideraţi că au fost pregătiţi în repetate rânduri. Dacă suspendarea rămâne, Halep s-ar putea întoarce pe teren, ipotetic evident, abia în octombrie 2026.

* Iar presa britanică a analizat din nou această situație dramatică a lui Halep, dublă campioană de Grand Slam, fost lider mondial WTA pentru mai multe zeci de săptămâni. Jurnaliștii englezi au realizat un top al scandalurilor de dopaj care au zguduit lumea tenisului, iar pe primul loc au pus-o pe Maria Sharapova, depistată pozitiv cu Meldonium, în 2016: Medicamentul îmbunătățește circulația sângelui prin transferul de acizi grași în organism și care este utilizat pentru tratarea problemelor cardiac.Cazul Simonei a produs multă emoție în toată lumea, ea fiind susținută de foarte mulți sportivi sau tenismeni retrași din activitate: „Cazul Simona Halep a provocat agitație în tenis, cu personalități de marcă care au susținut-o pe fostul număr 1 mondial în încercarea de a-și reabilita numele. Ea a fost informată în octombrie 2022 că a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, un medicament anti-anemie care favorizează formarea de globule roșii, în timpul US Open. În mai 2023, ea a fost acuzată de o a doua infracțiune de dopaj de către ITIA din cauza unor nereguli în așa-numitul său pașaport biologic”, au mai notat englezii.

* Într-un top 5 al marilor sportivi depistați dopați mai apar Andre Agassi, care a fost testat pozitiv cu metamfetamină în 1997, Richard Gasquet (cocaină, 2009) şi Martina Hingis (Benzoylecgonine, un derivat sintetic din cocaină, 2007). * Serena Williams a postat un mesaj care a creat polemică pe rețelele sociale. „8 e un număr mai bun”, aluzie la finala Wimbledon 2019 pierdută în fața Simonei, care-i putea aduce al optulea titlu de Grand Slam din palmares la All England Club. La câteva săptămâni distanță, Jon Wertheim, un cunoscut jurnalist american, a analizat criticile Serenei Williams și a spus că n-ar trebui să aibă nimeni o problemă cu retragerea titlurilor și a banilor câștigați pentru "atleții murdari". Totuși, el susține că nimic nu arată că Simona Halep s-ar fi dopat în 2019, când a câștigat al doilea titlu de Mare Șlem din carieră la Wimbledon, împotriva Serenei. Halep (32 de ani) nu este singura care a consumat Keto MCT, suplimentul care ar fi fost contaminat cu roxadustat, la US Open 2022 în perioada de timp în care sportiva noastră a fost depistată pozitiv în urma unui control doping. John Koveos, unul dintre frații care dețin Quantum Nutrition – firma care i-a livrat Simonei Halep suplimentul despre care ea acuză că a fost contaminat cu roxadustat -, reacționat în presa din Canada și a spus că românca nu e singura care a ingerat la US Open 2022 Keto MCT în ziua în care ea a consumat suplimentul.

* Și presa din Slovenia a analizat situația în care se află Simona. Jurnaliștii de la publicația Siol amintesc că întreg coșmarul suspendării Simonei Halep a început într-un moment în care sportiva noastră era în revenire de formă. Există precedente în procesele din tenis de la TAS în care tribunalul elvețian a dat verdictul în cel mult 2 luni de când dosarul a fost depus.

* Ion Țiriac, sfătuitorul din umbră al Simonei Halep, a vorbit despre o mare greșeală comisă de ITIA în cazul sportivei noastre. Omul de afaceri nu înțelege cum ITIA a putut să o acuze pe Simona de nereguli în pașaportul biologic, în condițiile în care sportiva noastră se operase la nas. „De ce a trebuit să aştepte atât? De ce nu a doua zi? Mulţumesc, la revedere! Paşaport biologic şi după opt luni de zile vii înapoi să spui "auăleu, am uitat că a avut operaţie! Ia să scoatem afară!' De ce? Cum? Cine?”, a spus Ţiriac pentru Antena Sport.

De asemenea, Țiriac a avut o replică și pentru Serena Williams, după înțepăturile lansate de americancă. „Atenţie, fata asta e câştigătoare de Wimbledon, nu câştigătoare, ce a fost a fost cea mai mare înfrângere a acestei mari campioane, Serena, din viaţa ei. A bătut-o în 38 de minute, 6-2, 6-2, sau cât dracu a fost, că am fost şi eu acolo. Simona, după părerea mea, ar trebui să îi atace pe toţi. Şi jurisdicţie normală, la New York, că acolo s-a întâmplat. Are trebui să ceară 100 de milioane pagubă, pentru că i-au distrus viaţa”, a mai spus Ţiriac. * Simona a trebuit să aștepte aproape un an până să își primească pedeapsa de 4 ani, după cum scrie Eurosport. Simona, fostă lideră mondială WTA, acum ieșită de mult timp din clasament, va trebui să aducă probe concludente la TAS, pentru a avea cea mai mică șansă pentru a-și reduce suspendarea. Ea va trebui să aducă probe concludente nu doar în privinţa suplimentului Keto MCT folosit şi care ar fi contaminat-o, ci şi argumente solide legate de neregulile găsite în paşaportul său biologic.

* “Simona e un sportiv care ne-a dat Wimbledon, care ne-a dat numărul unu în lume într-un mare sport, nu într-un sport minor”, a spus Ţiriac pentru Antena Sport.


Succes Simona, suntem alături de tine!

 

Va urma
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri