AMALGAME
* Un număr de 694 de cazuri de cancer pulmonar au fost diagnosticate în primele şase luni ale acestui an la Institutul "Marius Nasta", 61,39% dintre acestea având metastaze, a scris managerul instituţiei medicale, Beatrice Mahler, pe Facebook, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar. Potrivit managerului, principali factor de risc sunt fumatul, inclusiv fumatul pasiv, expunerea la radioterapie, gaz radon, azbest şi alţi agenţi cancerigeni, istoricul familial, obezitatea, abuzul de alcool, infecţiile virale.
Continuarea politicilor actuale de renunţare la fumat vor duce la un declin lent al incidenţei cancerului pulmonar, în comparaţie cu implementarea unor politici mai eficiente, mult restrictive, care să fie implementate pentru toate produsele din tutun, inclusiv ţigări electronice, consideră Mahler.
* În mijlocul sezonului estival, un operator privat de pe plaja Mamaia Nord-Năvodari a stârnit controverse prin decizia de a închiria o fâșie de nisip dinaintea primului rând de șezlonguri exclusiv pentru turiștii care doresc să-și așeze cearșafurile pe malul mării.
Această ofertă este disponibilă la Marina Surf, plaja asociată cu un complex imobiliar de lux din Năvodari, situată în apropierea zonei de cluburi și în granița cu Mamaia Nord. Conform informațiilor, fâșia de nisip dedicată turiștilor cu cearșafuri poate fi închiriată la un tarif zilnic de 200 de lei, în intervalul orar 08,30-20,00.
Cu toate acestea, în schimbul sumei plătite, turiștii nu beneficiază de umbrelă și pot folosi doar un cearșaf cu dimensiuni limitate, având maximum 1,4 x 2 metri.Pe lângă oferta pentru turiștii cu cearșafuri, operatorul privat mai oferă și opțiuni de închiriere pentru șezlongurile cu umbrelă. Astfel, în spatele zonei de cearșafuri, turiștii pot închiria două șezlonguri cu umbrelă, cu prețuri variind între 100 și 150 de lei, în funcție de rândul în care se află acestea.
Controversele s-au accentuat odată cu dezvăluirea că operatorii au obligația de a lăsa 30% din suprafața plajei neocupată de șezlonguri, pentru a permite turiștilor care doresc să se bronzeze pe cearșafuri să găsească locuri aproape de mare. Deși se specifică faptul că zona de cearșafuri trebuie amenajată paralel cu zona de șezlonguri, există îngrijorări cu privire la modul în care această regulă este respectată.
* După minivacanța de Ziua Marinei și Sfânta Maria, românii se vor putea bucura de prețuri mai mici la pachetele turistice pentru litoral. Reprezentanții agențiilor de turism spun că, după 15 august, reducerile vor fi chiar și de 20%, iar la final de august, când începe programul „Litoralul pentru toți” tarifele pot scădea chiar și cu 50%. De altfel, nici luna august nu a adus majoări de prețuri pe litoral. Ultima creștere de tarife a fost făcută spre final de iulie, fiind urmată doar scăderi de preț.
În plus, sunt unități care oferă discounturi și zile gratuite de cazare, mai ales după data de 15 august. Acum, tarifele pornesc de la 340 de lei camera, în stațiunea Mamaia, la un hotel de 3 stele, și trec de 500 de lei la unul de 4 stele. În sudul litoralului, tarifele pornesc de la 100 de lei pe noaptea, de persoană, fără mic dejun, la 3 stele, în Neptun, și pot ajunge la aproape 700 de lei, la all inclusive, în Saturn. Există reduceri si oferte last minute inclusiv pentru destinații externe, precum Grecia sau Turcia, întrucât românii și-au redus bugetele de vacanță. Potrivit unui studiu recent, 23% dintre români nu au fost în vacanţă în ultimul an din cauza bugetului limitat și a prețurilor în creștere.
* Preţurile benzinei şi motorinei sunt în uşoară creştere comparativ cu luna trecută. Astfel, un litru de benzină costă, în medie, 6,96 lei, cu 3,7% mai mult faţă de acum 30 de zile, iar un litru de motorină 7,05 lei, în creştere cu 5 procente. În această perioadă, România se află pe locul al 3-lea în Uniunea Europeană atât în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, cât şi în cel al statelor cu cea mai ieftină motorină, după Bulgaria şi Malta. RADOR
* A fost record de vizitatori la cel mai mare eveniment aerian din sud-estul României – peste 20.000 de spectatori la cea de-a II-a ediție a Constanța Black Sea Air Show, conform cifrelor avansate de Jandarmeria Constanța – se arată într-un comunicat. Organizat de Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Aeroclubul României și Agenția de Turism Mistral Tours & Events, cu sprijinul Forţelor Aeriene Române prin Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și al Primăriei Comunei Mihail Kogălniceanu, evenimentul a oferit un spectacol aerian și terestru fascinant pentru publicul atât de numeros, atrăgând enorm de multă simpatie și susținere, din partea turiștilor și vizitatorilor care au venit din multe orașe din România, chiar și din Bulgaria, dar și din partea miilor de constănțeni și dobrogeni.
În numai 7 săptămâni, organizatorii au pus în scenă serii întregi de evoluții aeriene spectaculoase, expoziție statică, paradă de mașini de epocă, paradă de motocicliști, momente de surpriză și suspans pentru public, activități pentru cei mici și cei mari, zona gastro și comercială, servicii de logistică și siguranță pentru un public care s-a dovedit a fi atât de dornic să participe și care nu a fost descurajat nici de caniculă, nici de vântul pe alocuri neprietenos pentru zbor, dar nici de cozile de mulți kilometri, formate pe soseaua națională către aeroport și chiar dincolo de intrarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța.
* Până la sfârșitul lunii august, la Casa Avramide din Tulcea, vizitatorii pot vedea expoziția itinerantă, ”Restaurarea ilustrată”, organizată de Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, în colaborare cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea.
* În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin”, Programul Naţional Cantus Mundi şi Primăria Municipiului Constanţa invită publicul la seria de evenimente desfăşurate sub egida ”Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanţa. După impactul celor două Spectacole Extraordinare susţinute de Corul Madrigal în vara anului 2022, Corul Madrigal revine la Constanța cu 6 evenimente în aer liber, care vor marca anul acesta Ziua Marinei Române şi Sfânta Maria la malul Mării Negre: 12 – 13 şi 15 – 16 august, de la ora 21,00, patru reprezentaţii ale Spectacolului Extraordinar ”Ave Maria”, dirijori Anna Ungureanu şi Cezar Verlan, invitat special Marius Manole; 11 şi 14 august, de la ora 19,00, două concerte Cantus Mundi Fest Constanţa, susţinute de copiii din corurile Programului Naţional Cantus Mundi, alături de trupe şi vedete ale muzicii rock, pop şi folk: Vunk, Lora, Andrei Zamfir & Doru Traşcău (trupa The Mono Jacks), Ducu Bertzi, Mircea Baniciu şi Emeric Imre.
Toate cele 6 spectacole şi concerte se vor desfăşura pe Faleza Cazinoului Constanţa – Farul Genovez, în zona grupului statuar Mihai Eminescu. Spectacolele Extraordinare ”Ave Maria” desfăşurate pe 15 şi 16 august sunt co-produse de Corul Naţional de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” şi Primăria Municipiului Constanţa, iar biletele sunt gratuite, exclusiv cu rezervare pe www.bilete.ro şi www.blt.ro.
Spectacolul Extraordinar ”Ave Maria” marchează Ziua Marinei Române, precum şi sărbătoarea Sfintei Maria – Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor. Alături de Corul Madrigal şi dirijorii Anna Ungureanu şi Cezar Verlan, pe scenă va fi prezent şi actorul Marius Manole, care va completa programul spectacolelor cu o colecţie emoţionantă de texte universale.
A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ