
Fostul primar Decebal Făgădău a fost achitat în primă instanță într-un proces deschis pentru presupuse fapte de corupție (483)
Victorie în primă instanță pentru fostul primar al Constanței, Decebal Făgădău, într-un proces în care DNA l-a trimis în judecată pentru presupuse fapte de corupție. Atât fostul edil cât și fostul secretar al Consiliului Local Municipal Constanța au fost achitați de Tribunal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Decizia Tribunalului Constanța prin care fostul primar Decebal Făgădău și fostul secretar a CLM Marcela Enache au fost achitați este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. În plus, Tribunalul Constanța respinge ca neîntemeiată și acţiunea civilă a Consiliului Local Municipal și a Primăriei Constanța împotriva celor doi.
Decebal Făgădău a fost trimis în judecată în decembrie 2020 pentru niște fapte din 2015 când era viceprimar al Constanței. Împreună cu secretara CLM Marcela Enache ar fi aprobat ilegal vânzarea a trei terenuri în portul turistic Tomis. Prejudiciul produs patrimoniului primăriei Constanța ar fi fost de peste 130.000 de euro.
Acum, Tribunalul Constanța, pe lângă achitarea celor doi, a dispus și ridicarea sechestrului asupra bunurilor lui Decebal Făgădău pâna la concurența acestei sume de 130.000 de euro. DNA a transmis că va contesta soluția de achitare.
Sursa Europa FM
Articole recomandate
Strategia Guvernului are ca punct central producţia românească şi cu femei antreprenor sau manager

La aniversarea a zece ani de existență, Asociația LITORAL - DELTA DUNĂRII a prezentat bilanţul participării la târgurile de turism, interne şi internaţionale, noutăţile privind deschiderea sezonului estival şi evenimentele din calendarul acestui sezon

În acest weekend, -Alege autobuzul-, o nouă campanie civică

Programul IPS Teodosie în noaptea de Anul Nou

Vacanţa de 1 mai. Distracţia continuă, din Mamaia la Capidava!
