Persoană depistată cu substanțe interzise în Vama Veche

Persoană depistată cu substanțe interzise în Vama Veche(300)


Miercuri, 12 iulie, jandarmii Grupării Mobile Constanța aflați în serviciu pe raza stațiunii Vama Veche au observat în jurul orei 01.30, pe o stradă lăturalnică, un bărbat care la vederea lor s-a întors brusc din drum și a început să alerge către o mașină cu numere de Hunedoara pe care a descuiat-o și în care s-a urcat pe locul din dreapta.

Din cauza comportamentului suspect, jandarmii au trecut la legitimarea persoanei care fără a i-se solicita a coborât și a și încuiat mașina.

Întrebat fiind dacă deține substanțe interzise, numitul B.S.A., de 45 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara, a prezentat bunurile aflate în buzunare și a declarat că nu deține nici un fel de substanță interzisă, și că a venit în Vamă pentru atmosfera din stațiune. Trecând la controlul autovehiculului, jandarmii au găsit atât în torpedou, cât și în portbagajul mașini, sub roata de rezervă, 2 pliculețe care conțineau substanță vegetală atât mărunțită cât și sub formă de muguri de culoare verde oliv cu miros înțepător, 3 „timbre” cu miros înțepător, 2 comprimate de culoare gri având logo o steluță, dar și două recipiente care conțineau substanță de culoare verde oliv cu miros înțepător.

Având în vedere cele găsite, persoana a fost condusă la sediul Postului de Poliție Vama Veche unde i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope conform prevederilor Legii 143/2000.

Menționăm că în luna iulie, pe lângă constatările de la Festivalul Neversea 2023, jandarmii Grupării Mobile Constanța au întocmit 25 acte de sesizare a organelor competente, în care se regăsesc 40 de făptuitori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope conform prevederilor Legii 143/2000 și au aplicat un număr de 102 sancțiuni contravenționale în valoare de 23.450 ron, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială conform prevederilor Legii 61/ 1991.

 

 

Gruparea Mobilă Constanța, mereu la datorie, mereu alături de tine !
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri