
Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership MCM DIVE” întărește colaborarea militară în Marea Neagră(283)
Sute de militari români și străini participă, până la sfârşitul acestei luni, la un exerciţiu desfăşurat în raioane maritime din largul ţărmului României de la Marea Neagră şi în portul militar Constanţa. Forţele Navale Române organizează, în perioada 19-30 iunie, cea de-a XIII-a ediţie a Exerciţiului multinaţional „Eurasian Partnership MCM DIVE”, care va avea loc în raioane maritime din largul ţărmului României de la Marea Neagră şi în portul militar Constanţa.
La exerciţiul condus de Centrul 39 Scafandri participă peste 300 de militari români şi 50 de militari străini din Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Statele Unite ale Americii şi Turcia. „Exerciţiul «EP MCM DIVE 23» contribuie la creşterea nivelului de instruire în domeniile de luptă împotriva dispozitivelor explozive improvizate şi contra minelor, precum şi la consolidarea interoperabilităţii dintre forţele participante.
”Totodată, desfăşurarea exerciţiului are rolul de a dezvolta relaţiile dintre Forţele Navale Române şi militarii forţelor navale şi gărzilor de coastă implicate în activităţile de instruire conduse de Centrul de Scafandri din Constanţa”, au transmis Forţele Navale printr-un comunicat de presă.
Forţele Navale Române participă la acest acest exercițiu cu Puitorul de mine şi plase 274 „Viceamiral Constantin Bălescu", Dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente", Nava maritimă de sprijin şi intervenţie cu scafandri „Grozavul", Nava rapidă de scafandri „Venus", două remorchere de radă şi port, două ambarcaţiuni rapide de tip RHIB, un centru de analiză şi evaluare a datelor pentru lupta antimină, o echipă de meteorologie şi oceanografie (METOC), două detaşamente de scafandri de luptă EOD (Explosive Ordnance Disposal), un detaşament de scafandri de mare adâncime, o echipă de poliţie militară şi un elicopter IAR-330 Puma Naval.Forţele Aeriene Române participă cu un elicopter MEDEVAC de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu", un elicopter IAR-330 şi două avioane IAR-99.
Articole recomandate
Beneficiarii POS DRU pot depune actele pentru încasarea TVA eligibilă

Programul de tarife turistice reduse “LITORALUL PENTRU TOŢI” începe astăzi!

Astăzi, de la orele 12.00, se deschide Târgul de Turism „VACANŢA” - Constanţa 2013

INCOMPETENȚA CET: de 24 de ore fără căldură și apă caldă

Bețivii și drogații care ajung la urgență ar putea să-și plătească singuri tratamentul

Ceremonie militară şi religioasă, de Ziua Drapelului Naţional

TULCEA: Cum a celebrat Rezervaţia Biosferei Delta Dunării ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI: Expoziţia "O ŞANSĂ DUNĂRII ALBASTRE"
