Ce conferă valoare agreabilă unei reviste literare?(417)

Era în desfășurare călătoria redacțională pentru alcătuirea numărului de față al revistei a cărei apariție o comentez, când sumarul unei călătorii, fizice de data asta, prin toate filialele, a echipei care-l însoțea pe președintele în exercițiu al Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, în candidatura sa pentru un nou mandat la președinția Uniunii, se încheia taman la Constanța, la filiala Dobrogea a U.S.R, filială care și-a ales în aceeași zi noua conducere.

Așadar, EX PONTO – Text/ Imagine/ Metatext în anul XXI de apariție și numărul 1 pe anul acesta, alege pentru deschidere o temă din istoria literelor, simbolică și mitologică în același timp. Propunerea aparține lui Angelo Mitchievici, și-l are ca pretext pe Petrarca: Petrarca, poeta laureatus. ,,Versul este prin excelență forma literelor antice. Combinațiile metrice au fost epuizate; nu tot altfel acelea ale prozei”.

Dacă eu l-am citat pe Flaubert, Angelo Mitchievici îl citează pe William Marx, dintr-o carte a sa, Rămas bun literaturii, în care acesta vorbește, într-un mic capitol, nu despre un rege al poeziei, suntem în anul 1341, în sala de audiențe a Captoliului, cu acustica ei milenară, ci despre ,,o nouă putere, instalarea unei noi ordini a faptelor, aceea a poeziei”. Cu alte cuvinte, avem recunoașterea excelenței unei arte (literatura), și doi, relevanța unui premiu. De aici își construiește autorul pledoaria referitoare la Premiile literare între valorizare și devalorizare. Or, după cum știm, țelul unui scriitor este o carte, ca să parafrazez maxima lui Mallarmé, Țelul lumii este o carte, și nu un premiu. În cazul al doilea, el nu trebuie să trăiască în taină, să nu existe în propriile cărți, cum și-a dorit, că tot îi amintisem numele, Flaubert...

Angelo Mitchievici, înainte de a examina, sumar, exprimarea unui premiu literar, pune și două întrebări ce vizează însăși existența problemei, cum ar fi: ,,Premii literare avem (la filialele locale și nivel național) dar avem conținuturile prin care să le definim? Puse la un loc, oferă ele o imagine de ansamblu a literaturii româme într-un an?” notând apoi că ,,premiul literar are menirea de a declanșa o discuție cu privire la valori, la felul în care literatura dă o formă, configurează un profil al vieții publice, o modelează...” Cât privește valorizarea, ca urmare a unui premiu în Republica literelor, ea vine, citim, pe două căi: alimentată de spiritul critic și de valoarea estetică. Dar devalorizarea? Aici mă-ntorc la Petrarca: la vremea primirii premiului nu era foarte cunoscut, cunoscută fiind însă disputa dintre Universitatea din Paris, fondată de asociații de profesori care predau artele liberale și teologia, amprenta ecleziastică era puternică (episcopul Parisului și cancelarul său, de exemplu, care acordau licentia docendi, autorizare de predare, s-au opus inițial inițiativei profesorale) și cea din Roma (Sapienza, nefiind, totuși, cea mai veche dintre cele italiene), care lansase public ideea omagierii. Și totuși, ce devalorizează valoarea unui premiu literar? Poate lapidara formulă Totul curge, literatura nefiind altceva, în cadrul acestei abrevieri simbolistice a filosofiei lui Heraclit, decât o algebră vorbită? Adică, premiul se uită, dar nu și numele și opera respectivă (în cazul de față ne-a rămas și ceea ce critica literară a numit petrarchismul), în epocă el nefiind un model de urmat, membrii Academiei Florentine susținând că limba literaturii înalte trebuia să fie limba literaturii florentine de secol XIV, ceea ce nu era cazul la poetul florentin. Chestiunea cu premiul mi-a amintit de o altă dispută, cu gust de saga, survenită 146 de ani mai târziu, de data asta pe seama a două viziuni referitoare la Infernul dantesc care circulau în disputele intelectuale, și asupra cărora Galileo Galilei a fost invitat să tranșeze prin două lecții cu privire la forma, locul și mărimea Infernului lui Dante. Cine a fost arbitrul? Nimeni alta decât Academia Florentină. Ea lansase public ideea unui arbitraj între două interpretări care stârniseră pasiuni estetice, cum îi stătea bine tradiției comentatorilor dantești. Pe de altă parte, un premiu literar, regional sau național poate permite acces la finanțări bursiere precum și menținerea în ringul cotării publice pe piața de capital cultural, piețele bursiere au folosit la începuturi cotarea prin strigare. La secțiunea TEXT îi urmează, oarecum firesc, dacă țin cont că a fost lansat la Tomis, Gabriel Ghifu, cu o confesiune asupra scrierii recentului roman Marea carte a uitării, mărturie care se-ncheie astfel: ,,Fiecare om, atunci când este viu, se află în centrul lumii, universul există prin el și pentru el, iar apoi, în clipa dispariției, magia încetează...” Existența se dezbrăcă de orice atribute, nu-i așa? Dar nu asta trebuie să ne meargă la inimă, că doar nu la glasul clopotului când se desprinde din răcoarea feminină ne stă gândul sau la locul supliciului final.. Prozele acestui număr aparțin lui Dan Perșa, Iustin Moraru, Diana Dobrița Bîlea, Ioan Florin Stanciu, Gheorghe Filip. Eseistul și criticul literar Gabriel Rusu continuă scrierea și descrierea întâmplărilor literare din Gramatica rememorării (am scris despre ea la vremea apariției), cu stații la poetul Iulian Talianu și la prozatorul Constantin Costache. A doua secțiune, IMAGINE, aduce energiile distincte din dosarul reproducerilor unor picturi semnate de artista plastică dobrogeană Silvia Luchian – peisaje din Dobrogea (arhaice locuri și case) și naturi statice cu flori. ,,Lucrările mele sunt figurative, mai puțin explicite conceptual... Cred că peisajul este genul predilect pentru mine, realizat cu elemente locale specifice spațiului de nord și de sud dobrogean...”, mărturisește pictorița, mânată de puterea de adeziune a realului interior. La Comentariile din METATEXT găsim semnăturile lui Titi Damian la romanul scriitorului buzoian, Teodor Cicu, Pierduți în Siberia, ale Danielei Varvara la volumul de poeme semnat de Ion Scarlat din Corbu, ale Anastasiei Dumitru aducând, cu duioșie, în atenția cititorului numele și activitatea de cercetatre și publicistică din domeniul istoriei artei Doinei Păuleanu. Ca de obicei, rubrica Arheologie, bine documentată și ilustrată, îi aparține cercetătorului științific Radu Petcu; expunerea sa aduce în atenție simbolurile creștine schițate naiv pe o cărămidă de mici dimensiuni a Cetății Tropaeum Traiani, cetate peste ruinele căreia poate, ca-ntr-un poem scris de Charles Dickens, verdele de iederă se târăște cu delicatețea singuraticului. Apropo de miniatură, dar în alt registru și în alt timp, pictorul Hokusai a desenat, prinzând viața din zbor pe un bob de orez, doi porumbei. Din negura vremii sunt convocații Scriitorii în Constanța veche. Au răspuns Cincinat Pavelescu, magistrat aici în 1912 și care, la o șezătoare literară la Tulcea îi dedică scriitorului Dunăreanu, după citirea unei nuvele cam lungi, epigrama de față: ,,Când a 'nceput nuvela Dunăreanu/ Era la cârmă încă Brătianu:/ Dar, când sfârși bucata Dunăr...escu,/ Venise generalul Averescu!”, Victor Eftimiu in 1925, Aida Vrioni, prima jurnalistă profesionistă de la noi, poeta Elena Farago, Ion Minulescu pe când lucrase ca secretar al lui Iancu Păunescu, administartorul domeniilor statului din Dobrogea, Ion Marin Sadoveanu, a cărui piesă Molima fusese începută la Contanța și terminată la Balcic, poetul Horia Roman, debutul semnalându-și-l astfel: ,,Am scris prima mea poezie în Viața Dobrogeană pe care o tipărea la Constanța tânărul avocat Sandu Șteflea. Eram elev...” Nu lipsesc Gala Galaction și Geo Bogza. Semnează Constantin Cheramidoglu.

Post Scriptum.

Terminasem cronica de ceva timp și tot amânând publicarea ei, iată că primesc un e-mail prin care aflu că nominalizările la premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2022, așa cum fuseseră anunțate în revista România literară, îl au câștigător, la Secțiunea Carte de critică, eseu și istorie literară, memorii, jurnale, publicistică pe eseistul și criticul literar Angelo Mitchievici, pentru volumul de reflecții despre ratare Farmecul vieților distruse. Și, pentru că de față este revista EX PONTO, și asemănarea se unește cu spiritul, următorul premiat este chiar aceasta, pe care o comentez de ani buni, iar premiul, important de altfel, al doilea din câte știu eu, vine, tot la propunerea U.S.R., din partea Asociației Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare, al cărei membru este, pe anul 2022. Asta, da, valorizare agreabilă a muncii unei echipe conduse de prozatorul Ovidiu Dunăreanu. Și tot din partea aceleiași asociații, nominalizat inițial la Secțiunea Proză, vine un premiu pentru volumul de proză scurtă Străinătate, semnat de Augustin Cupșa. Și uite cum, deschizând revista cu o cheie a premiilor o-nchid, și ușa nu scârțâie, cu o altă cheie a premiilor, atât de palpabilă. Farmecul premiilor constă și în a fi amintite de cineva, protagoniștii fiind da data aceasta, trei membri ai filialei Dobrogea a U.S.R. Nu-mi rămâne decât să cobor la malul mării și, în acest aproape blând început de vară, dincolo de balize și geamanduri, de stele votive nautice să retrimit, în saltul broaștei, vechi monede găsite, cândva, în țesătura unor galete fasonate de mare în forme neașteptate.