Continuare din ediția trecută
Oficial, Delta Tulcea ia naștere în anul 1973. Este continuatoarea echipei ,,Stuful Tulcea”, apărută după Al Doilea Război Mondial, deși originile practicării fotbalului pe meleaguri tulcene sunt chiar mai vechi.
Cu o istorie controversată, uneori dramatică, cu falimentări și reorganizări, pasiunea pentru nume și culori încă există: FC Delta Tulcea este parte din identitatea tulcenilor.
Figuri emblematice ale fotbalului tulcean: GHEORGHE IAMANDI
Născut pe 7 aprilie 1957 la București, are 1,72 m înălțime. În sezonul 1978-1979 evoluează în 40 de partide pntru Delta Tulcea, marcând 34 de goluri, apoi în 1980-1983 ajunge la Olt Scornicești unde în 106 partide înscrie 35 de goluri, atrăgând atenția celor de la Dinamo unde evoluează în sezonul 1983-84 în 19 partide în care a înscris 5 goluri.
Sezonul 1984 îl găsește în lotul celor de la CS Târgoviște, apoi în 1985 în cel al celor de la CS Bacău, unde în 11 partide a înscris de două ori, în sezonul1985-86 este la Petrolul Ploiești în 14 partide, pentru ca în perioada 1986-1989 să evolueze din nou pentru Delta Tulcea unde în 190 partide marchează de 76 de ori. A și antrenat Delta Tulcea în perioada în 2011-2013.
References
^ Jump up to:a b Gheorghe Iamandi at WorldFootball.net
^ "Dinamo marchează 30 de ani de la semifinala cu Liverpool din Cupa Campionilor" [Dinamo marks 30 years since the semifinal with Liverpool in the Champions Cup] (in Romanian). Digisport.ro. 11 April 2014. Retrieved 31 October 2020.
^ Jump up to:a b "Mărirea şi decăderea fostelor noastre glorii" [The rise and fall of our former glories] (in Romanian). Adevarul.ro. 11 September 2011. Retrieved 31 October 2020.
^ "Fotbal, Liga a IV-a: Cosmin Marginean a preluat banca tehnica a Deltei 2013 Tulcea!" [Football, League IV: Cosmin Marginean took over the technical bench of the 2013 Delta Tulcea!] (in Romanian). Ziare.com. 27 November 2013. Retrieved 31 October 2020.
Figuri emblematice ale fotbalului tulcean: NELU STĂNESCU
Pe 11 martie 2004, Nelu Stănescu, fundașul stânga al marelui Dinamo din anii '80, murea în urma unui infarct. Avea numai 46 de ani, iar de ceva vreme lăsase Bucureștiul pentru a se retrage în Babadagul natal.
Dispariția fulgerătoare a celui alintat „Babadag” de colegii și de fanii din „Ștefan cel Mare” a surprins, mai ales că fostul internațional impresionase tocmai printr-o determinare dusă la extrem, dublată de un efort susținut pe parcursul tuturor partidelor în care a evoluat.
Coechipier ani buni cu Stănescu atât la Dinamo, cât și la Moreni, Marin Dragnea recunoaște că încă nu s-a obișnuit cu ideea că „Babi” nu mai este. „Fotbalist care se dăruia extraordinar, om de pus la rană”
Era și un om de pus la rană. În opt ani la Dinamo nu cred că s-a certat cu careva. Nu-i plăcea să iasă în față, însă nu lăsa pe nimeni în drum, cum se zice, dacă i se cerea ajutorul.
A fost pe teren la toate marile meciuri ale lui Dinamo din acea perioadă, la calificările istorice cu Inter sau cu Hamburg, dar și cu Liverpool, cu Bordeaux...
Babi s-a transferat la Moreni în '87. Mulți credeau că va veni la mișto, că n-o să mai aibă chef să demonstreze ceva la Flacăra, după o viață la Dinamo. Cu toate astea, atât de bine a jucat la Moreni, încât l-a determinat pe nea Imi Ienei să-l convoace în vreo două rânduri la națională!
Are două selecții, cu Irlanda și cu RDG, le are în 1988, ca jucător la Flacăra. După ce s-a lăsat de jucat, rămăsese în poliție, la o secție din București. Apoi, la un moment dat, a părăsit Capitala, s-a izolat la el, la Babadag.
„Babi” a fost un exemplu pentru generațiile ce au urmat. Și ar trebui să fie și pentru cele actuale. Mai ales pentru ele!
Nelu Stănescu s-a născut pe 4 august 1957, la Babadag (Tulcea). A evoluat ca fundaș stânga. A făcut junioratul la Granitul Babadag și la SC Tulcea. A fost legitimat la: Delta Tulcea (1977-'79), Dinamo București ('79-'87), Flacăra Moreni ('87-'88), Delta Tulcea ('89), Olimpia Rm. Sărat ('89-'90). A debutat în Divizia A pe 2 septembrie 1979, în partida Dinamo - Olimpia Satu Mare 2-0. A disputat ultimul meci în „A” pe 3 decembrie 1988, Flacăra Moreni - ASA Tg. Mureș 2-0. Meciuri / goluri în Divizia A: 189 / 4. Palmares: 3 titluri de campion ('82, '83, '84) și 3 Cupe ale României ('82, '84, '86); în sezonul '83-'84, a ajuns cu Dinamo în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Meciuri / goluri în cupele europene: 18 / 0. Meciuri / goluri în echipa națională: 6 / 0. A decedat pe 11 martie 2004, la Babadag (Tulcea).
Va urma