O LUME MINUNATĂ(2705)

Este vacanța de Rusalii. Nimeni nu mai măcăne, toată lumea fiind ocupată de mici, bere, gârâituri, plajă sau munte. Trai neneacă, nu alta.

Asta după ce președintele nu a considerat necesar să iasă el însuși în fața țării și a profesorilor pentru a spune cu toată gura cum anume și ce anume garantează. De la un enunț până la un conținut concret e cale lungă și Diavolul stă mereu în detalii.

Klaus nu a găsit cu cale să se arate personal în fața gloatei care l-a deranjat, în fața săracilor care, spre deosebire de el, au avut ghinion, dar cotizează la costul călătoriilor sale faraonice.

Dacă protestul profesorilor ar fi fost tratat cu respect de la început, dacă ar fi fost ascultați măcar atunci când au mărșăluit prin București și în Piața Victoriei, dacă nu a ieșit nimeni din Guvern să discute cu ei, dacă președintele încerca să medieze din prima clipă, poate că se termina altfel. Dar sfidarea radicalizează.

Și când radicalizarea se produce pe un fond de neîncredere generalizată, punțile sunt rupte și niciun argument nu mai funcționează. Se pare că mulți profesori, cei mai buni, și-au pregătit deja ieșirea din sistemul de educație către mediul privat. În plus, furia nu este doar a profesorilor.

Polițiștii, angajații din penitenciare, din sănătate, grefierii, ceferiștii sunt în pragul exploziei. Unii dintre ei s-ar putea să nu fie la fel de pașnici ca profesorii.

Panaceul avansat de Guvern e noua lege a salarizării, care însă nu are cum să îndeplinească solicitările tuturor categoriilor. Cel puțin, nu cât timp cei puși să gestioneze banii țării sunt politruci incompetenți, care cred sincer că un buget aranjat din pix poate să devină realitate.

Toți au crezut că pot păcăli pe toată lumea, la infinit. Ar fi bani dacă ei ar vrea și ar ști să facă o reformare din temelii a finanțelor statului: să radă în mod serios pensiile speciale, nu butaforia de acum, să reducă aparatul bugetar la ceea ce este necesar și eficient, să taie beneficiile clientelei, să recupereze banii de la marii datornici, să colecteze TVA, pe scurt să înceteze jaful din bani publici.

Nu se pune problema în acest moment. Nici nu vor, nici nu se pricep. Soluția normală ar fi alegerile anticipate, dar la cum arată oferta momentului, singura schimbare ar fi în rău, adică o creștere spectaculoasă a extremiștilor populiști antieuropeni în frunte cu AUR.

Este adevărat că peste un an scorul politic al alegerilor ar putea fi și mai rău. Este deci foarte greu de avansat o soluție realistă acum, când a venit decontul anilor de jaf, incompetență, nerușinare, decontul neîncrederii cronicizate și al ruperii țesutului social și când singurii care pot salva situația ar trebui să se dea de trei ori peste cap pentru a deveni din repetenți farsori niște premianți integri.

A venit decontul și pentru un președinte care a primit totul pe tavă cu mult prea ușor, care s-a crezut împărat într-o lume minunată. Palma pe care o primește profesorul Iohannis de la colegii săi este simbolic, de facto, și finalul mandatului președintelui Iohannis.

AUR chiar ar fi un experiment ce ne-ar prăvăli direct în Groapa Marianelor!
AȘA ceva poate fi votat ori de inconștienți,ori de cei care urăsc România din rărunchi.

Comisia înființată de președinte s-a întrunit de patru ori, apoi, peste proiectul de țară s-a așternut praful. Mai mulți specialiști susțin că Legea Educației va polariza și mai mult învățământul din România, creând o elită a celor admiși la colegiile naționale.

Cel mai important proiect al deceniului în care România a fost condusă de Iohannis, în loc să repare ceea ce era stricat, a provocat cea mai mare criză în sistemul de educație.

Miliarde și miliarde de lei s-au dus în achiziții de echipamente medicale la suprapreț, în timpul pandemiei, în achiziții de mașini pentru instituții și în angajări ale membrilor de partid în agenții și companii publice.

În urmă cu câteva săptămâni, în contextul negocierilor pentru rotativa guvernamentală, dinspre coaliție au apărut primele semne că România a rămas fără bani. Klaus Iohannis nu a reușit să joace un rol important în reformarea unor domenii sociale, în cei zece ani de mandat.

Susținerea de acum se poate transforma, peste noapte, în contrariul ei, iar sindicatele din învățământ trebuie să înțeleagă că pentru a-și atinge obiectivele au nevoie de sprijinul întregii societăți, dar mai ales de cel al părinților și al elevilor. E nevoie de o solidarizare a societății cu profesorii.

Ce poate face această coaliție acum? Nimic, din ce știa să facă. Nu mai merge. Societatea este prinsă în vâltoarea vieții, care aduce zi de zi, ceva nou și neașteptat.

Ei, partidele sunt anacronice, anchilozate. Până și bătrânii din satele părăsite au o gândire mai modernistă decât a lor. A mai rămas, doar, craca de sub picioare, care, musai, trebuie tăiată, în speranța că nu vor suferi toți. Anticipatele, o iluzie. O sinucidere colectivă...

Pauză de publicitate, revenim în câteva minute.