FIRUL ÎN PATRU ISTORIC - Nevoia de un ION ANTONESCU (I)(995)

Haideți să facem o radiografie pe bune a spectrului politic diurn. Una pe bune, repet. Cu cărțile pe masă, nu practicând un poker manipulatoriu cum fac încă mulți analiști din presa așa-zisă independentă.

M-am hotărât să fac acest gest - temerar sau inutil, depinde de tabăra în care sunteți, după ce am revăzut pentru a “n”-a oară- a unui film documentar despre ROMÂNIA ȘI DICTATURILE EI , mai précis despre un personaj tare drag mie, ca absolvent de drept penal, dar și de jurnalist de investigație cu jumătate de veac în cârcă, Mareșalul Ion Antonescu. Un mare om, un destin trist! Dumnezeu să aibe în pază sufletul lui!

La ceața politică contemporană, din întreaga lume, nu numai de la noi, dar în analiza făcută de asta ne vom lega, ar trebui ca toți să ne unim și să fim un Ion Antonescu. Nu este greu, este foarte ușor, că oricum vom muri, dar să nu murim proști și naivi.

Mareșalul Ion Antonescu a fost unul dintre cei mai mari patrioți și naționaliști români. Indiferent cât vor vrea dușmanii din est și din vest să îl ponegrească, icoana lui va dăinui în sufletele noastre.

Nu este de ajuns cât a suferit săraca Românie și Românii? Iar noi în zilele de astăzi nu știm cum să distrugem, vindem tot ce au realizat Părinții și Bunicii noștri. Românii care îl iubesc pe Dumnezeu o să ne fie alături. Indiferent de țară sau ce limbă vorbesc, Dumnezeu va face un popor cu doi sau trei oameni din fiecare țară, dar numai cu Români frumoși.

De obicei documentarele despre Antonescu îi distorsionau personalitatea spre criminal sau eroul suprem. Destui l-au prezentat așa cum era: cu bune și cu rele. Dar nu uit să afirm că este un erou. Mare OM, mare ROMÂN, mare PATRIOT!

Păcat că a fost șters din istorie, păcat că a fost judecat și asasinat pe nedrept. Să nu ne surprindă ultimele lui cuvinte: „Iar ţie, popor ingrat, nu-ţi va rămâne nici măcar cenuşa mea".

Din păcate, în momentul de față există un puternic curent de opinie împotriva Mareșalului. La Oradea inclusiv o stradă în zona ultracentrală a orașului i-a purtat numele o perioadă, ca apoi să fie schimbat.

Char acum mi-am adus aminte ce a mai spus clar Mareșalul: "misiunea mea era să reconstitui granițele țării și nu aș fi venit la conducerea neamului românesc dacă granițele nu ar fi căzut".

O fi având păcate, mii, zeci de mii de vieți pe suflet și ca pată în istorie, dar și așa, a fost un mare patriot, un om demn până în clipa morții. La proces, a fost cel mai sincer om din sala aia, iar, dată fiind sinceritatea sa, nu trebuia executat chiar și împotriva voinței lui.

Da, Maresalul i-a spus lui Mihai I că refuză grațierea înainte de orice verdict. Deși grațierea i-a fost acordată, Mihai I nu o semnase tocmai pentru că Mareșalul îi ceruse să nu-l grațieze. Cu greu este dat să vezi un om atât de patriot și hotărât în toate. Ulterior s-au confirmat toate cele spuse de el.

Spun asta după ce am citit ceva cărți scrise despre el. Am citit Procesul Marii Trădări Naționale, originalul, editat de editura ALCRIS, decembrie 1946, în 1990 am aflat că fusese un pic cenzurată această carte. Trebuie să fii tare de fire să poți citi această carte, atrocitățile ălea te îngrozesc. Știu de la părinții mei mai multe decât scrie în carte, cât și de la mulți martori oculari ai acelor vremuri.

Ce se remarcă în gestionarea războiului, în care a fost atrasă ca într-o capcană, România? După cea mai catastrofală înfrângere a unei armate în WW2, respectiv înfrângerea Armatei Române la Cotul Donului, pe 19 noiembrie 1942, urmată la trei zile de pulverizarea la sud de Stalingrad a armatelor italiană și ungară, toți aliații Germaniei au părăsit frontul de răsărit, în primăvara anului 1943, sub pretextul refacerii armatelor. Ultimele, după știința mea, au fost trupele spaniole ce s-au repatriat în urma unui decret emis de Franco în septembrie 1943 (din multele istorii citite, nu am aflat sigur dacă în răsărit au fost 12, 20 sau 42 de mii de spanioli).

Ce a făcut CEL MAI MARE PATRIOT ROMÂN, mareșalul Antonescu, în 1943? În loc să retragă Armata Română pe aliniamentul Nistrului sau dincolo de Nistru și la răsărit de Odessa, după cum a avut o înțelegere cu Hitler, să mușcăm și noi o halcă bună din Ucraina, a sporit efectivele Armatei Române de la 640 000 de soldați, subofițeri și ofițeri cât și PC, la 970.000 în 1944, în condițiile în care era evident, la mintea cocoșului că după Stalingrad, grație *Giganticului ajutor de război dat cu dărnicie de America*, victorioasei (sâc!) Armatei Roșii, sovieticii mergeau din victorie in victorie, pe bune.

Nota redacției: Analiza pe care v-o prezentăm este un unicat în presa română, mai ales după Revoluția din Decembrie 1989. De aceea autorul ei așteaptă orice opinie din partea cetățeanului de pe zebră, pe care-l admiră și respectă. Servesc Patria!

-va urma –