PREMIERĂ ABSOLUTĂ. Parlamentarii taie bani de la biserici și îi acordă cercetării(643)


Amendamentul ”Galileo” de trecere a 10 milioane de lei de la de la culte la cercetare ştiinţifică a primit aviz favorabil de la Comisiile reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

”Tocmai s-a încheiat şedinţa Comisiei reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, la care am asistat. În cadrul acesteia, amendamentul pe care l-am propus pentru că suma de 10.000.000 RON prevăzută în bugetul Secretariatului de stat pentru culte şi alocată pentru construcţia de noi biserici şi pentru creşterea salarilor preoţilor, să fie transferatăbugetului cercetării ştiinţifice, a primit aviz favorabil”, a precizat Remus Cernea.

Deputatul de Constanța a subliniat însă că acest vot al comisiei nu se datorează unei schimbări bruşte de optică a politicienilor români pentru prioritizarea modului în care se cheltuiesc bani publici învederea susţinerii educaţiei şi cercetării în detrimentul finanţării cultelor. ”Acest vot se explică dintr-o raţiune procedurală întrucât toate cele 65 de amendamente propuse au fost supuse la vot în bloc, probabil fără că majoritatea membrilor acestei comisii reunite să cunoască textul acestora. Totuşi, formal vorbind, este un fapt acela că membrii Comisiilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat aproape unanim că 10.000.000 RON din banii alocaţi cultelor sătreacă la bugetul cercetării ştiinţifice... Acest fapt, în sine, reprezintă o premieră absolută în România...”, a subliniat Remus Cernea.
  

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri