Regimul totalitar are prin natura sa o influență nefastă asupra evoluției fiecărui individ care are neșansa de a se afla sub influența acestuia. Astfel, acesta devine aproape inevitabil o victimă a unui context absurd creat de regim.
Natura regimului totalitar și-a pus amprenta asupra destinelor născute sub influența sa, persoanele devenind aproape inevitabil victimele unor contexte absurde. Acest aspect este valabil și pentru regimul totalitar comunist care a funcționat în România până la 22 decembrie 1989. Nu ne vom opri atenția la prima perioadă a regimului (1947-1964) când represiunea atingea cote grotești, când represiunea a avut ca scop eliminarea fizică a celor considerați periculoși pentru regim sau încarcerarea acestora în închisori de exterminare, și ne vom focusa atenția asupra unei perioade mai relaxate a regimului lui Ceaușescu.
Represiunea viza diverse categorii sociale, un loc deloc neglijabil îl reprezentau și artiștii de toate genurile, fiind considerați vectori de opinie care puteau prejudicia imaginea idilică a regimului pe care oficialii vremii doreau să o impună.
În acest sens vom încerca în continuare să prezentăm unul dintre cazurile artiștilor condamnați pentru marele delict de a alege libertatea.
Prezentul articol o amintește pe Luminița Dobrescu, prima câștigătoare a României a Concursului Internațional de Muzică Ușoară "Cerbul de Aur", în anul 1969.
La un an după câștigarea trofeului, artista a plecat într-un turneu în Republica Federală a Germaniei prin intermediul Agenției Române de Impresariat Artistic (ARIA). Dosarul artistei identificat în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității începe cu o notă din 12 noiembrie 1971 către Consiliul Securității Statului, prin care se arată că artista Luminița Dobrescu, născută la data de 5 iunie 1946 în București, pleca pe bază de contract în Republica Federală a Germaniei, la data de 23 aprilie 1970, având viză de ședere în străinătate până la data de 31 decembrie 1970. De la această dată, numita nu a mai avut sarcini de îndeplinit și nu s-a mai întors în țară. Nota se încheia cu ”vă rugăm luați măsurile legale” .
Refuzând să se întoarcă în țară, la data de 24 februarie 1972 se autoriza de către autorități efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința acesteia din București. Nota era semnată de către procurorul militar șef adjunct al Direcției Procuraturilor Militare, colonel N. Iscrulescu. În urma percheziției se dispunea instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuitei Costinescu Hortensia Luminița.
Având de suferit prin luarea acestei măsuri, soțul de la acea dată al artistei, Costinescu Dan Mircea Alexandru, va depune o plângere prin care cerea ”ridicarea sechestrului aplicat de către organul de cercetare penală al UM 0729 București, pe autoturismul marca Simca 1300, bun dobândit pe timpul conviețuirii cu artista Costinescu, acum învinuită de săvârșirea unei infracțiuni”. Se dispunea acceptarea plângerii, astfel autoturismul atribuit de instanță prin admiterea acțiunii civile era pus la dispoziția sus-numitului.
Infracțiunea în cauză a artistei era cea de trădare prin refuzul înapoierii în țară, art. 253 alin. 1 Cod penal , dispunându-se începerea urmăririi penale.
Astfel, în ședința publică din 17 mai 1974 a Tribunalului Militar București se decide ca artista să fie condamnată la cinci ani de închisoare pentru infracțiunea ”refuzul înapoierii în țară” , de asemenea, era obligată să plătească statului suma de 650 de lei, cheltuieli judiciare.
În anul 2007, într-o emisiune a postului național de Televiziune Română, Luminița Dobrescu a vorbit despre motivele plecării sale din România, acestea au fost ”viața particulară care nu funcționa” și refuzul colaborării cu Securitatea ”pentru că nu am vrut să lucrez pentru Securitatea Română” , primind această propunere de colaborare nu cu mult timp înainte de a pleca din țară.