Confort Urban angajează!

Confort Urban angajează!(414)


INFORMARE PUBLICĂ

 

SC CONFORT URBAN SRL angajează muncitori necalificați în cadrul Serviciului spații verzi.

Condiții generale:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Se oferă salariu atractiv și bonuri de masă.

Program de lucru: luni-vineri, interval orar 07:00-15:30 – include pauza de masă.

 

În vederea selecției, candidatul va depune un dosar care va cuprinde următoarele documente:


· Actul de identitate (copie conformă cu originalul);

· Adeverință medicală (în original);

. Acte de la fostul loc de muncă;

. Acte doveditoare ale vechimii în muncă.

Dosarele se depun la sediul societății din mun. Constanta, str. Vârful cu Dor nr.10, Biroul Resurse Umane, zilnic de luni până vineri, între orele 07:30-15:30.

Relații la telefon 0241/672299, tasta 7.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri