Adunate de pe plajă

Adunate de pe plajă(261)


AMALGAME


* Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat potențialii beneficiari că, până pe 11 mai inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului financiar pentru producătorii agricoli din sectorul cereale. Această schemă are ca obiectiv compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli pentru depozitarea în spaţii proprii sau în custodie la terţi a cantităţilor de grâu obţinute din producţia proprie a anului 2022 şi înregistrate în aceste spaţii la data de 1 februarie 2023. Documentele ce însoțesc cererea de acordare sunt: în cazul depozitării la terţi, copia contractului de depozit custodie temporară şi prestări servicii, încheiat între deponentul producător agricol şi depozitar, certificată prin semnătură purtând sintagma "conform cu originalul", copie a documentului de coordonate bancare, în condiţiile în care acestea sunt diferite faţă de cele înscrise în cererea unică de plată 2022, copiile documentelor de identificare existente la dosarul cererii unice de plată depuse la APIA pentru anul de cerere 2022, în cazul în care nu sunt modificate, declaraţie pe propria răspundere în cazul producătorilor agricoli persoane fizice, prin care se susţine situaţia privind stocul de grâu la data de 1 februarie 2023.

Cuantumul unitar al grantului se exprimă în lei/tonă şi se calculează prin raportarea sumelor alocate la cantităţile totale depozitate stabilite şi comunicate de către APIA ca fiind eligibile la plată, după verificarea solicitărilor. Resursele financiare totale alocate sunt echivalentul sumei de 20,1 milioane de euro și se asigură jumătate prin finanţare externă nerambursabilă, iar restul de la bugetul de stat.

* Doi deputați USR au depus un pachet de proiecte de lege care vor îmbunătăţi semnificativ protecţia animalelor în România, dar şi funcţionarea Poliţiei Animalelor. Poliţia Animalelor a fost lansată cu surle şi trâmbiţe arătând că România a intrat în rândul ţărilor civilizate, în care societăţii îi pasă de necuvântătoare. Au fost angajaţi tineri absolvenţi de medicină veterinară, care au fost instruiţi să devină ofiţeri de poliţie. Să aplice legea.

Dar politica românescă a greşit la punerea în practică a ideii. Tinerii medici veterinari angajaţi pentru a aplica legea şi a apăra animalele nu mai au posibilitatea de a profesa medicină veterinară odată ce şi-au asumat şi rolul de poliţişti. Astfel, oameni care au adus pasiunea pentru animale în meseria de om al legii nu aveau dreptul legal de a trata, de a ajuta şi de a interveni pentru a salva viaţa a unui necuvântător.

Chiar dacă pregătirea teoretică a veterinarilor din Poliţie este la nivelul cerut, numai practica efectuată constant şi continuu menţine nivelul profesional al veterinarilor din MAI la standardele în continuă creştere, în toată complexitatea profesiei de medic veterinar. Altfel, se deprofesionalizează. Vedem aproape zilnic cum necuvântătoarele sunt supuse relelor tratamente. Vedem răutate, inconştienţă şi încălcări ale legilor în vigoare. Până acum, medicilor veterinari din Poliţia Română le era interzisă practicarea profesiei în afara MAI. Nu aveau dreptul de a interveni pentru a salva un animal şi nu puteau face demersurile legale pentru a îndepărta pericolul.

* A apărut nr.1 pe acest an din Marea Neagră, revista Ligii Navale Române cu un conținut divers și articole de mare importanță. Este nr. 132 al acesteia cu o copertă ilustrând ecluza Agigea a Canalului Dunăre-Marea Neagră, pusă în funcțiune în anii 1983-84. Felicitări colectivului redacțional.

* Cititorii tulceni întreabă pe domnii - primar și viceprimari - până când o să se mai facă gropi și șanțuri, pe str. Păcii- porțiunea Hotel Egreta - sensul giratoriu de la Hotel Delta. Asta pentru că la fiecare 2-3 zile se mai face un șanț, se acoperă, apoi apare altul și tot așa de 3 luni, de o sa se surpe cu totul până la final. Ce contează, banii vin, timpul trece, șanțurile rămân...

 

A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri