Contrabandă cu lenjerie intimă(830)


În data de 19.09.2013, între orele 9.30- 16.30 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul a trei containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, respectiv Suceava. În urma controlului au fost descoperite 59.368 articole de îmbrăcăminte (lenjerie intimă şi mănuşi pentru copii), 108 seturi veselă de bucătărie (ceşti şi farfurii), susceptibile a fi contrafăcute, precum şi 72 seturi veselă de bucătărie, nedeclarate cu o valoare totală de aproximativ 447.200 lei, dacă ar fi originale.

Bunurile ce purtau însemnele distinctive ale unei firme cunoscute şi marfa nedeclarată a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali. Poliţiştii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, respectiv „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală”.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri