În data de 16.11.2012, asupra judeţului Constanţa s-a abătut o mare nenorocire. Nu este vorba despre un cataclism natural, nici de un accident industrial, ori o epidemie sanitară, ci de o imensă eroare politică, cu consecinţe dezastruoase asupra vieţii locuitorilor din jumătatea sudică a spaţiului românesc dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Conform unui blestemat de “algoritm politic”, care a “rezervat”, ca la teatru (sau, mai degrabă, ca la … circ!), postul de prefect al Constanţei, pentru Partidul Naţional Liberal, în cadrul coaliţiei anti - Băsescu numită pompos Uniunea Social Liberală, la ordinele senatorului “pe viaţă”, se pare, Puiu Haşotti, a fost înscăunat, ca tartor al judeţului, un anume Eugen Bola, fost… motopompist!, ex - muzeograf militar, apoi avocat, personaj pe care PNL-ul îl tot plimbase, până atunci, prin conducerea Direcţiei de Muncă şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Drept recompensă pentru faptele care-l recomandă ca fiind cel mai dezastruos prefect al Constanţei, de după 1990, Guvernul USL… i-a prelungit mandatul!
Din momentul numirii sale, prefectul - catastrofă a adus la exasperare opinia publică locală, câştigându-şi, în relativ scurt timp, renumele-poreclă de… “Prefectul EBOLA”, după celebrul virus ucigător african, provenit de la maimuţe, urmare a… experimentelor criminale (pe acestea) ale marilor concernuri farmaceutice transnaţionale, în cârdăşie cu CIA.
Şirul ameţitor de abuzuri, gafe şi bâlbâieli ale “virusului E.Bola”, din fruntea “Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa”, sunt datorate atât incompetenţei crase, incapacităţii de a înţelege, măcar, despre ce este vorba, în speţele pe care funcţia, “fişa postului”, îl obligă să le gestioneze, dar, mai ales, neputinţei (proprii nulităţilor patente, care ştiu că numai laba stăpânului politic, din care ciuguleşte funcţii, îl împiedică să cadă de pe scaunul unde a fost cocoţat, fără alt merit decât obedienţa absolută!) de a se abate, câtuşi de puţin, de la ordinele celui care l-a pus acolo tocmai pentru a-i fi câine credincios: liderul senatorilor PNL, din Parlamentul României, Puiu Haşotti!
Din păcate, pentru el, prefectul a depăşit în asemenea măsură (de fapt: HAL!) graniţele reglementărilor legale (adică ale drepturilor şi atribuţiunilor administrative), încât, cel puţin în privinţa implicării în retrocedări ilegale, în favoarea mafiei imobiliare, a “trecut fâşia”, în teritoriul unde suveran este Înălţimea Sa CODUL PENAL! Astfel încât, din fotoliul de prefect are toate şansele să fie basculat direct în boxa acuzaţilor, pentru a răspunde, penal, pentru gravele abuzuri în exercitarea prerogativelor funcţiei…
Din nefericire, însă, pentru noi, cei care-l suportăm de un an de zile, multe dintre acţiunile sale lasă consecinţe (cel puţin parţial) ireversibile…
ŞI MAI RĂU ESTE CĂ, DREPT RECOMPENSĂ PENTRU TOATE PROSTIILE PE CARE LE-A SPUS ŞI LE-A FĂCUT, PÂNĂ ACUM, ZILELE TRECUTE (pe 16 noiembrie) I-A MAI FOST… PRELUNGIT MANDATUL TEMPORAR (“INTERIMAR”…), CU ÎNCĂ ŞASE LUNI! Vai de capul nostru!...
Nu că ne-am mai face iluzia că ar conta, pentru cei care-l tot menţin, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, dar ne facem, totuşi, datoria să enumerăm, măcar, cele mai importante abuzuri şi gafe, comise, până acum!, de prefectul - virus E.Bola.
SUNT, DE FAPT, TOT ATÂTEA ARGUMENTE ÎN FAVOAREA… NEPRELUNGIRII MANDATULUI SĂU LA PREFECTURĂ! Dar, se pare, PNL - Constanţa nu are, în “rezerva de cadre” (cum o numeau comuniştii, după cum bine ştie şi Bola, fost inspector la serviciul “Personal-Învăţământ” al Trustului de Construcţii Industriale – T.C.Ind, înainte de 1990), alte catastrofe, mai mici, pentru acest post…
Dar noi, locuitorii judeţului, ce vină avem?...
Mafia retrocedărilor imobiliare îl are ca vârf de lance, în Dobrogea, pe… prefectul de Constanţa, E.Bola!
În cadrul serialului - anchetă jurnalistică, despre mafia retrocedărilor imobiliare, pe care-l publicăm în aceste zile, am arătat, deja, cu probe indubitabile, care este rolul nefast rezervat prefectului Bola, de către cei care nu de – florile - mărului l-au înscăunat prefect.
Atât în cazul Sibioara (comuna Lumina, judeţul Constanţa), cât şi la Mihail Kogâlniceanu, prefectul Eugen Bola îşi permite interferenţe care exced, cu mult!, cadrul legal, adică limita atribuţiunilor funcţiei sale.
În special la Lumina, prefectul face presiuni, nepermise de Lege, asupra Comisiei Locale de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, pentru a fi puşi în posesie nişte moştenitori ai unui “plugar” (se pare… latifundiar, în toată Dobrogea, ba chiar şi dincolo de Dunăre!), deposedat de către regimul comunist. Deşi atât suprafeţele, cât şi poziţionarea lor, nu au putut fi dovedite, fără echivoc, de către revendicatori (fiind în curs atât demersurile în Justiţie, cât şi cele la comisiile responsabile legalmente), şi deşi terenurile revendicate sunt exceptate de la retrocedarea în natură – pe vechiul amplasament indicat (dar şi acela, repetăm, nedovedit încă, definitiv şi irevocabil!), ca urmare a prevederilor, exprese, din cuprinsul mai multor legi (!), Bola se ambiţionează să preseze Comisia Locală, pentru a o determina să încalce, pur şi simplu, TOATE reglementările legale! Am dezvoltat subiectul, în episoadele de până acum ale anchetei noastre jurnalistice. Şi vom reveni, mai ales că domnul prefect… LE COMITE ÎN LANŢ, CU DISPERARE PARCĂ!
Nu degeaba se zice că atunci când vrea să-l piardă pe-un om, Dumnezeu îi ia, mai întâi, minţile… Pare să fie cazul lui E.Bola, care, mai nou, ordonă, fără să aibă competenţe legale!, constituirea de comisii mixte, ale Primăriei şi Inspectoratului de Stat în Construcţii, cu “temă dată”: dovedirea unor aşa –numite daune aduse caselor din comună, de… trepidaţiile produse de către camioanele care cară piatră granitică (şisturi verzi), de la cariera de la Sibioara – Valea cu Izvorul, pe care vor să pună mâna, prin intermediul moştenitorilor… “plugarului”, mafioţii retrocedărilor imobiliare! Noroc că atât cei de la Primăria Lumina, cât şi evaluatorii I.S.C.-ului sunt oameni cu cap şi cu… frică de Legea Penală, şi nu semnează nimic, ca urmare a unei aşa-zise anchete – constatatoare, la care… nu este chemat şi cel implicat (şi reclamat!) direct: deţinătorul - proprietar şi exploatatorul (cu acte de proprietate şi, respectiv, avize şi licenţe, în regulă!). Vom detalia subiectul.
La Mihail Kogălniceanu (urmează a doua parte a anchetei noastre asupra cazului!), am arătat, deja, cum lucrează mafia retrocedărilor imobiliare: cu acte false (acelaşi act, CĂRUIA NU I SE POATE DOVEDI, DEOCAMDATĂ, FĂRĂ NICIUN ECHIVOC, AUTENTICITATEA, UNIC, DAR…ÎN DOUĂ VARIANTE!), MĂRTURII MINCINOASE (ALE UNOR PERSOANE CARE AVEAU… CINCI ANI LA CONFISCAREA TERENURILOR!) ş.a.m.d.!!!
Urmează alte materiale, în cadrul anchetei asupra retrocedărilor. Avem un caz… şi–mai-şi, de la Săcele, tot în judeţul Constanţa. Am subliniat judeţul, pentru că, la un moment dat, vom şi… ieşi din el: “plugarul” semianalfabet avea, se pare, domenii şi pe la… Grindul Lupilor!
Elemente comune sunt gârlă, în toate aceste cazuri, de revendicări cu… dovezi fabricate: avocaţii, chiar şi judecătorii. ŞI, MAI ALES, NEOBOSITUL PREFECT – VIRUS E.BOLA!
Enumerarea motivelor pentru care prelungirea mandatului prefectului (fost) liberal nu poate fi decât o nenorocire (mai mare chiar decât numirea sa dintru-nceput…) va continua cu imensele gafe şi inconstanţe în gestionarea cazului navei cu deşeuri toxice “MSC FLAMINIA”, în acela al traficului şi eşalonării lucrărilor la Podul Rutier de la Agigea, al referendumurilor locale asupra gazelor de şist (în special al celui de la Costineşti, despre care prefectul în funcţie… nu ştie, nici acum, dacă este sau nu validat!), a ascunderii sub obroc a demersurilor legale iniţiate de foştii prefecţi, a ignorării, premeditate!, a tuturor acţiunilor în Justiţie, în contencios - administrativ sau a celor de plângere penală, deschise de către predecesorii săi (îndeosebi de fostul prefect Claudiu-Iorga Palaz), inclusiv a celor legate de referendumul, nevalidat!, asupra regionalizării, iniţiat şi organizat de către Consiliul Judeţean, în toamna anului 2011, dubla măsură în a trata cazurile primarilor declaraţi incompatibili, de către Agenţia Naţională de Integritate – ANI (Bola este mumă pentru USL-işti, pe care nu-i suspendă, chiar şi-n cazurile în care-l obligă Legea!, şi ciumă pentru PDL-işti, pe care-I zboară, illegal!, din funcţie) ş.a.m.d.!
În finalul acestei prime părţi a materialului, considerăm că este foarte sugestivă reproducerea postării, din data de 23.10.2013 (în spaţiul rezervat, de la sfârşitul unuia dintre articolele noastre), prin care un fost coleg (care semnează: Marian Florea), de la T.C.Ind., de dinainte de 1990, al actualului prefect, îi cam bate obrazul. Cităm:
„Ruşine, politicieni români! Sunteţi mizerabili! Ce a făcut politica din tine, Eugen Bola? Când te-am cunoscut, pe când erai la învăţământ, la PIR , în cadrul Antreprizei de Construcţii Constanţa, a T.C.IND, prin anii '80 ... , erai cu totul alt om, dom' Prefect !?! ... Te-ai schimbat mult, stimabile ... Parol că îţi spun, dom ' Profesor.” (Articolul: Bomba toxică „Flaminia”, de aproape o lună în apele teritoriale româneşti, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 25.04.2013).
(Va urma)
Articole pe tema Eugen Bola – Mafia retrocedărilor imobiliare:
“EXCLUSIV - FALS ŞI UZ DE FALS? MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE, din judeţul Constanţa, prezintă instanţelor şi comisiilor competente ACELAŞI ACT - UNICAT ÎN… FORME DIFERITE! Judecătoria nu observă... (Partea a treia)”, Secţiunea „Dosarele Timpul”, 07.11.2013;
“EXCLUSIV. MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE este susţinută de deciziile NELEGALE ale Comisiei de la Prefectură şi de presiunile... “Virusului E.BOLA”! (Partea a doua)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 04.11.2013;
“Virusul “Ebola” bântuie devastator prin Prefectura Constanţa: reprezentantul Guvernului în teritoriu face presiuni ilegale asupra Comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate din Lumina, pentru a o determina să ignore legea! (Partea 1)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 29.10.2013.