Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța

A luat o țeapă de 18.000 de lei(868)



La data de 3 aprilie a.c., ora 16.00, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Constanţa au fost sesizaţi de către o femeie din localitatea Limanu, cu privire la faptul că, în dimineaţa respectivă, în jurul orei 09.00, a fost contactată telefonic de către o persoană necunoscută care s-a dat drept ginerele acesteia, informând-o că a provocat un accident rutier pe o trecere de pietoni, accidentând doi copii, şi, pentru a nu ajunge în arest, are nevoie de 18.000 lei. Banii au fost depuşi de victimă într-un cont indicat de un presupus avocat, prin intermediul unui sistem de tranfer rapid al banilor.
Cercetările sunt continuate de poliţişti su aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorilor, documentarea activităţii infracţionale şi tragerea la răspundere penală a acestora.

Poliţiştii constănţeni recomandă cetăţenilor o serie de măsurile de autoprotecţie pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a evita să devină victime ale unor astfel de infracţiuni:
- apelarea cu număr ascuns este în sine suspectă;
- nu intraţi în discuţie cu persoane care se recomandă ca făcând parte din familie sau apropiate familiei, dacă aveţi dubii asupra identităţii acestora; sesizaţi de fiecare dată poliţia înainte de a lua o decizie pripită;
- deveniţi alerţi atunci când vă sunt prezentate scenarii dramatice;
- cautaţi să verificaţi autenticitatea aspectelor prezentate din mai multe surse;
- evitaţi să luaţi decizii în stări emoţionale particulare sau foarte puternice! Veţi greşi sigur;
- Atenţie! predispoziţia la eludarea legii (atracţia către zona corupţiei) vă transformă în victime;

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri