Naufragiul e total
Reclama la Coca Cola
Ţine loc de Cod Moral.
Ia te uită ce miniştri
Deputaţi şi senatori!
Nişte imbecili siniştri
Curve, peşti şi infractori.
Ei fac totul: fug, centrează
Bat şi cornere, dau gol
Şi tot ei se arbitrează –
Ah, ce baie de nămol!
N-au ruşine, n-au sfială
S-a dat drumul la furat
Iar această viermuială
E o junglă, nu e stat.
Lumea-i tot mai buimăcită
Face cruce, scuipă-n sîn
Leprele care profită
Te-au distrus, Popor Român.
Te conduc toţi bişniţarii
Golanii s-au resetat
Repetenţii, cîrnăţarii
Totul au acaparat.
Parcă sînt la Zidul Morţii
Îşi rup gîtul dacă tac
Farsa asta de proporţii
Ne-a dat înapoi cu-n veac.
Aferim, Neamul lu’ Peşte!
Cum să nu înnebuneşti?
Uite cine hotărăşte
Soarta Ţării Româneşti!
Ei se schimbă ca la hockey
Linii întregi de bandiţi
Iar străinii zic: „E o.k.!”
Fiindcă toţi sînt mituiţi.
Unde-s cei care făcură
Fala ţării nu demult?
Azi, e-o ştoarfă de centură
Şi un marinar incult.
Uite şi un fost mecanic
Şi sculerul matriţer
Infestaţi cu pioceanic
Au în creier numai zer.
Toţi pocesc Limba Română
Agramaţi şi cacofoni
Grei de cap, dar iuţi de mînă
Numără dolari şi roni.
Li se plimbă limba-n gură
La orice scot un şablon
În vremi de harababură
Şef e orice besafon.
Neamul prost e la Putere
Şi nu se mai dă plecat
Periodic, el îţi cere
Să-l votezi, la ochi legat.
Ţara asta zace-n boală
Tranşată de nişte găşti
E-o privelişte mortală
Recuzita lor de măşti.
Ştim, acesta e „sistemul”
Invocat atît de des
Ne-a lovit, din plin, blestemul
Lui Nea Nicu, la proces.
Ce cumplită agonie!
Moarte clinică! Rateu!
Românie, Românie
Roagă-te la Dumnezeu…
CORNELIU VADIM TUDOR
(selecția textelor: Pompiliu COMȘA)
NOTA REDACȚIEI TIMPUL
Așteptăm de la iubiții noștri cititori creații poprii, cel mai valoroase urmând să le publicăm în ordinea sosirii la noi.
Vă așteptăm cu interes.