Adunate de pe plajă

Adunate de pe plajă(179)


* Documentaţia de atribuire pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa a fost transmisă în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în vederea verificării şi validării, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Contractul vizează "Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa - Etapa I, Valu lui Traian" pentru achiziţia publică a serviciilor de proiectare şi execuţie.

Conform sursei citate, lungimea totală a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, analizată în cadrul Studiului de Fezabilitate, este de 257 km, iar valoarea totală estimată pentru obiectivul de investiţii modernizarea Portului Constanţa (3 etape) este de 4,5 miliarde lei, fără TVA. Având în vedere valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa (257 km), complexitatea lucrărilor, dar şi pentru crearea unui cadru de participare a cât mai multor operatori economici, la achiziţia publică, a fost adoptată soluţia împărţirii programului de modernizare în 3 etape.

Astfel, prima documentaţie transmisă în SEAP, face obiectul procedurii de achiziţie publică pentru proiectare şi execuţie lucrări de modernizare în Staţia Valu lui Traian. Valoarea totală estimată a achiziţiei publice (proiectare şi execuţie lucrări) este de 402.343.706,36 lei, fără TVA, iar sursa de finanţare va fi asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei - CEF Sector Transport şi Bugetul de Stat.

Pentru realizarea proiectului Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa - Etapa I, Staţia Valu lui Traian, parte a programului de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanţa şi a legăturilor de acces către Port, sunt prevăzute următoarele lucrări: realizarea Grupei de Aşteptare din Staţia Valu lui Traian care va cuprinde 32 linii de primire-expediere, electrificarea, pe toată lungimea, a celor 32 de linii din Grupa de Aşteptare, acestea fiind linii de primire-expediere.

Totodată, se are în vedere modernizarea şi electrificarea liniilor 5-8 din Grupa Staţie şi a liniilor de legătură cu Grupa de Aşteptare, menţinerea diagonalei 2-4 care va face legătura între Grupa de Aşteptare şi Magistrala 800, precum şi realizarea unei centralizări electronice în Staţia Valu lui Traian, amplasată în container, cu post central deservit de IDM Dispozitor şi Post local, deservit de IDM Exterior. Portul Constanţa este principalul Port al României şi totodată nod de acces maritim al Coridorului Rin - Dunăre. (sursa Agerpres)

* În perioada 30 martie – 2 aprilie, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti vă invită la cea mai mare competiţie de jocuri video din ţară. Dezvoltarea noilor tehnologii şi infrastructuri, avansul inteligenţei artificiale, al tehnologiilor AR şi VR, precum şi conectivitatea crescută prin intermediul jocurilor multiplayer şi al tehnologiei cloud computing au determinat o creştere extrem de rapidă a industriei jocurilor video la nivel mondial.

Popularitatea jocurilor video a deschis noi căi de inovare şi avans tehnologic într-un domeniu profund interdisciplinar, unde ingineria joacă rolul principal. Evenimentul organizat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, în parteneriat cu UPB, va duce conceptul de LAN Party la un alt nivel.

De-a lungul unui weekend întreg, mii de elevi şi studenţi se vor întâlni în campusul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti şi vor concura pentru a câştiga premiile în valoare de peste 20.000 de euro oferite în cadrul celui mai mare festival dedicat jocurilor video din România. Participanţii vor avea oportunitatea să se lupte în cadrul a cinci competiţii: League of Legends, Counter-Strike: Global Offensive, FIFA 23, PUBG Mobile şi Valorant. Meciurile vor fi transmise live, comentate de jucători profesionişti şi promovate de unii dintre cei mai cunoscuţi gameri şi influenceri din România care vor fi prezenţi la eveniment.

Peste 1.600 de elevi şi studenţi din toată ţara, amatori sau profesionişti, dar şi mii de spectatori pasionaţi de tehnologie vor fi martorii celui mai îndrăgit şi aşteptat festival dedicat industriei jocurilor video.

* Actorul de comedie Adam Sandler a devenit cea de-a 24-a personalitate recompensată cu premiul Mark Twain pentru umor american în cadrul unui eveniment desfăşurat la Kennedy Center din Washington, la care au luat parte vedete precum Jennifer Aniston, Chris Rock şi Conan O'Brien, informează Reuters. Adam Sandler, care a jucat în pelicule precum ''Spanglish'', ''The Wedding Singer'' şi ''The Waterboy'', a fost celebrat pentru talentul său comic care, deşi nu a fost întotdeauna pe placul criticilor, a cucerit publicul şi a generat încasări de miliarde de dolari.

Actorul american, în vârstă de 56 de ani, a renunţat la ţinuta sa obişnuită alcătuită din pantaloni scurţi şi tricou şi a abordat o vestimentaţie business, spunând totuşi că sacoul îi era prea mare. Adam Sandler s-a alăturat astfel seriei de personalităţi răsplătite cu premiul Mark Twain, care îi include pe Jon Stewart, Dave Chappelle, Julia Louis-Dreyfus, David Letterman, Carol Burnett, Eddie Murphy şi Ellen DeGeneres.

Distincţia poartă numele romancierului şi eseistului Samuel Clemens, cunoscut sub pseudonimul său literar, Mark Twain. Gala de duminică seară va fi difuzată de postul de televiziune CNN pe 26 martie. (sursa Agerpres)

* Ziua Portului Constanța la Budapesta – noi perspective de afaceri s-a desfășurat la Park Inn Hotel by Radisson din Budapesta, cea de-a 15-a ediție a Zilei Portului Constanța la Budapesta, eveniment organizat de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, în scopul promovării potențialului Portului Constanța, la această ediție fiind prezenți peste 140 de participanți, reprezentând 85 de companii din Ungaria, Croația și Serbia.

Alături de CN Administrația Porturilor Maritime SA, au fost reprezentate la Budapesta companii de referință de pe platforma portuară – Chimpex, Comvex, Romcargo Maritime, Sea Container Services, Silk Route Shipping, Transport Trade Services, Umex.

Anul trecut, portul Constanța a înregistrat un trafic record de 75,5 milioane de tone, fiind cel mai mare volum de mărfuri operat în ultimii ani”. În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte legate de reconfigurarea rutelor de transport Asia Centrală - Marea Caspică - Marea Neagră și de importanța acordată legăturii cu porturile poloneze și Marea Baltică.

În actualul context, se pot crea și oferi noi servicii clienților și partenerilor din hinterland, în cazul acesta Ungaria, care pot accesa noi piețe prin intermediul Portului Constanța. O atenție deosebită se acordă inițiativelor pentru noi linii regulate Ro-Ro cu porturile Poti (Georgia) și Karasu (Turcia).

 

A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ

OMD MAMAIA CONSTANTA



jooble.org ziare, stiri