
Adunate de pe plajă(343)
AMALGAME
* Liftul panoramic va costa peste 700.000 de lei, bani din bugetul local,în total Primăria Tulcea alocând fonduri suplimentare de 2,8 milioane lei pentru „Execuție lucrări de consolidare și construire lift panoramic pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea sediului Primăriei Municipiului Tulcea”. Acești bani se adaugă celor 7764228.23 RON, aproximativ 1,5 milioane euro, alocați deja pentru proiectul ”Modernizarea sediului Primăriei Municipiului Tulcea” „Se propune realizarea unui lift din sticlă la exteriorul clădirii, pe fațada estică, ce permite vizualizarea panoramică pe toată înălțimea acestuia. Puțul liftului va fi anvelopat într-o construcție nouă, proprie, cu fundație din beton armat iar structura reaalizată din profile de aluminiu cu barieră termică și geamuri termopan“ se precizează în caietul de sarcini întocmit de Primărie.
* Instanța supremă a amânat pronunțarea sentinței definitive în dosarul în care Ioana Băsescu și Elena Udrea sunt acuzate de fapte de corupție în legătură cu compania pentru alegerile prezidențiale din anul 2009. Sentința definitivă în dosarul în care sunt implicate acestea ar urma să fie pronunțată pe 13 aprilie. În dosarul cu pricina fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată, în 2 martie, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la 5 ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009. În acelaşi dosar, Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat – acesta fiind şi singurul pe care instanţa l-a găsit nevinovat.
Alte condamnări din dosar sunt pentru: fostul președinte al Consiliului Județean Tulcea Victor Tarhon a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită; fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia a primit 6 ani de închisoare; Ioan Silviu Wagner, director general al Oil Terminal, acuzat de delapidare, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să achite suma de 119.000 lei către SC Oil Terminal.
De asemenea, instanţa a menţinut măsura asiguratorie instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea Ioanei Băsescu. Instanţa a decis să fie confiscate de la Elena Udrea sumele de 691.029 lei şi 918.864 lei ce au făcut obiectul luării de mită, precum şi suma de 305.118 lei. De asemenea, menţine măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acesteia.
* 48 de medalii pentru tulcenii de la Fudo Shin la Campionatul Naţional de Karate Wado-Ryu. Recent în cadrul Complexului Olimpic Sportiv de la Izvorani s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Karate Wado-Ryu sub egida Federaţiei Române de Karate.
Scopul acestei competiţii, potrivit FR Karate, a fost consolidarea relaţiilor între cluburile sportive, dobândirea de experienţă în competiţii, testarea sportivilor care urmează să participe la competiţiile naţionale şi internaţionale şi, nu în ultimul rând, promovarea sportului Karate şi a stilului Wado-Ryu.
Spre deosebire de anii anteriori, la kata s-a folosit în premieră sistemul eliminatoriu cu grupe de competitori şi evaluarea execuţiilor sportivilor prin sistemul de notare de la 5.0 la 10.0 folosit şi la competiţiile internaţionale, în conformitate cu reglementările WKF (World Karate Federation). Clubul Sportiv Karate Wado-Ryu Fudo Shin Tulcea a participat la acest campionat naţional cu un număr de 25 de sportivi care au participat la 35 de categorii de kata şi kumite, dintr-un total de 52 de categorii. Şi anul acesta, sportivii clubului Fudo Shin au fost la înălţime, obţinând în total 48 de medalii din care 18 medalii de aur, 16 medalii de argint şi 14 medalii de bronz.
* Comisia Europeană a decis: fermierii români vor primi o sumă derizorie, în bătaie de joc, ca despăgubire pentru pierderile suferite de pe urma exporturilor de cereale ucrainene: 10,5 milioane euro. Polonia, în schimb, are alocate 29.5 milioane, iar Bulgaria- 16,75 milioane. Mai mult decât România..
Sumele, care urmează a fi votate pe 30 martie, pot fi dublate de ajutor de la bugetul național, dacă acest buget permite...Plățile trebuie făcute până pe 30 septembrie, iar România va fi nevoită să explice Comisiei cum a cheltuit aceşti bani.
A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ
Articole recomandate
Elena Udrea revine în țară, la fel de puternică și de serioasă ca întotdeauna - DEZVĂLUIRI NUMEROLOGICE
