Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța
*VEȘTI DIN FOTBAL

*VEȘTI DIN FOTBAL(298)


Fotbalul românesc este lovit de o nouă dispariție tragică. A murit fostul antrenor de la clubul care a reușit o performanță bună în Superligă. S-a stins din viață John Adrian Ene, fostul antrenor – pentru o perioadă scurtă -, al Academicii Clinceni. Potrivit site-ului Liga2.ro, John Adrian Ene a murit la doar 52 de ani. Fostul antrenor, care a activat ultima dată la Unirea Constanța, avea probleme la inimă, cel mai probabil, a suferit un infarct. A fost găsit fără suflare, în pat. John Adrian Ene a lucrat la Unirea Constanța și Academica Clinceni, club pe care l-a condus șapte meciuri din postura de antrenor principal, în Superligă. Clinceniul, club care a intrat în faliment, a reușit o performanță bună în fotbalul românesc: calificarea în play-off-ul sezonului 2020/2021.

Selecţionerul campioanei mondiale Argentina, Lionel Scaloni, a declarat marţi că superstarul Lionel Messi, revenit în ţara natală pentru disputarea a două meciuri amicale, va continua să joace în tricoul echipei naţionale de fotbal ”până când va spune contrariul”, informează AFP. „Messi va continua să vină (la echipa naţională) până când va spune contrariul. Îl văd fericit pe teren şi în selecţionată”, a spus Scaloni despre căpitanul său în vârstă de 35 de ani şi cu 172 de selecţii, cu două zile înaintea meciului cu Panama, care va avea loc la Buenos Aires, prima apariţie a naţionalei Argentinei după titlul mondial cucerit în Qatar.

Scaloni, căruia i-a fost prelungit contractul până în 2026, a stabilit lotului său "obiectivul de a continua să joace la acelaşi nivel''. ''Putem câştiga, putem pierde, dar să fim greu de învins. Acum va fi mai greu ca niciodată, pentru că toată lumea vrea să ne învingă", a subliniat tehnicianul. De asemenea, el şi-a avertizat jucătorii titulari împotriva oricărei tentaţii de confort, asigurând că "începe un nou proces", iar "terenul este cel care vorbeşte" şi "nimeni nu va avea un avantaj pentru că a fost campion mondial". "Apar tineri despre care credem că vor putea juca la un nivel foarte înalt", a mai spus Scaloni.

Printre aceşti tineri de mare talent se numără şi atacantul Alejandro Garnacho (Manchester United), care a fost nevoit să renunţe la convocarea din această săptămână în urma unei accidentări, dar viitorul va fi reprezentat în special de mijlocaşul Facundo Buonanotte, (Brighton) sau de fundaşul Lautaro Blanco (Elche, împrumutat la Rosario). Toţi trei au doar 18 ani. Cele două meciuri amicale pe care Argentina le va disputa împotriva modestelor naţionale ale Panama şi Curacao vor fi mai presus de toate pentru Messi şi colegii săi ocazia de a sărbători titlul mondial în faţa propriilor suporteri. Şi, în timp ce Scaloni s-a declarat "fericit că jucătorii pot simţi această bucurie pe care au oferit-o oamenilor", el a avertizat şi că "este o muncă de făcut"."Purtarea tricoului argentinian nu ne permite să dăm altceva decât maximum" pe teren, a insistat el.

Presat de ziarişti să-şi spună opinia în legătură cu "cea mai bună echipă a Argentinei din istorie", o dezbatere apărută după titlul cucerit în Qatar, între campionii din 1978, cei din 1986, cu Maradona în rolul de căpitan, sau cei din 2022 (care au cucerit şi Copa America în 2021), Scaloni a răspuns cu modestia lui obişnuită: "Asta e o prostie. Nu-mi pasă care este cea mai buna selecţionată. Toate trei sunt bune. Toate trei sunt campioane mondiale".

Togolezul Emmanuel Adebayor, fostul atacant al echipelor Arsenal Londra şi Manchester City, a anunţat că pune capăt carierei sale de fotbalist profesionist, la vârsta de 39 de ani, informează DPA. Fostul internaţional togolez a mai evoluat la Real Madrid, Tottenham Hotspur şi Crystal Palace în cursul carierei sale, care a debutat în 2001, sub culorile formaţiei FC Metz. Adebayor s-a transferat în 2003 de la FC Metz la AS Monaco, de unde a atras apoi atenţia legendarului antrenor al lui Arsenal, Arsene Wenger, care l-a adus în Premier League în ianuarie 2006. Manchester City a cheltuit 25 de milioane de lire sterline în iulie 2009 pentru a-şi asigura serviciile togolezului, care i-a enervat apoi pe fanii "tunarilor" când a sărbătorit chiar în faţa acestora un gol marcat pentru "cetăţeni' împotriva fostei sale echipe, în septembrie acelaşi an.

El a ajuns la Real Madrid în cadrul unui împrumut pe termen scurt, în ianuarie 2011, după ce a ieşit din graţiile antrenorului Roberto Mancini, iar ulterior a fost recrutat de Tottenham, mai întâi sub formă de împrumut, în august acelaşi an.După ce şi-a reziliat de comun acordul cu Spurs, în septembrie 2015, Adebayor a mai jucat la Crystal Palace, Istanbul Başakşehir, Kayserispor şi Olimpia Asuncion, înainte de a reveni în Togo în iulie 2021, la Semassi, ultima formaţie la care a evoluat.

Microbistul

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri