SĂNĂTATE PENTRU TOȚI (II)

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI (II)(284)


Avocatul celor 100 de plante anticancerigene: „Dacă ai un abces şi consumi lapte, se va umfla şi mai tare…”

Dacă l-ai fi întrebat cine este, ar fi răspuns simplu: „Un pensionar român cu o pensie micuţă şi care mai ajută pe câte o persoană care îl caută şi care, dacă mă ascultă, se vindecă.” Păstrez şi acum cartea de vizită primită în apartamentul de pe Strada Detunata din Alba Iulia. Pe ea stă scris: „Eugen Giurgiu, pensionar”, însă statutul său a fost de biochimist. Sfaturile date de el şi urmate de cei care îl vizitau au învins de multe ori cancerul.

În continuarea interviului  realizat de Isabela Aivăncesei, biochimistul Eugen Giurgiu a relatat, în cel mai sincer mod, proveniența toxicității produselor alimentare și mai ales, aspectele benefice asupra sănătății, a minunatelor plante.

Carnea – aţi spus să nu mai fie consumată în cazul bolilor grave, să se renunţe la puii aceştia care conţin hormoni de creştere. Păsările din curte, animalele din gospodăria omului sunt bune?

Păsările, da! Oaie, da! Vacă, viţel, orice care-i crescut în mod natural, hrănit natural, nu cu substanţe care înmulţesc celulele. Cancerul ce este? Multiplicarea celulelor în mod anarhic. Ce fac eu la un animal pe care îl cresc forţat? Îi dau nişte substanţe ca să i se înmulţească celulele, să se facă mare şi frumos, galben, în foarte scurt timp, chiar în patruzeci şi cinci de zile, vă daţi seama că un pui ajunge la o vârstă biologică de doi ani, şi substanţele acelea ajung în organism; indiferent prin ce mod aş prepara carnea respectivă, nu pot elimina acele substanţe. Le înghit şi organismul meu îmi dezvoltă cancerul.

Vin mulţi oameni care vă cer sfatul în privinţa unor boli. Care e cea mai prezentă boală?

Cel mai des întâlnit diagnostic este cancerul şi mai vin oameni cu o treabă foarte simplă, care se poate trata uşor: pietre la rinichi sau la vezica biliară. Vezica biliară are şi ea rolul ei bine definit în organism, dacă o scot voi începe să am o groază ne necazuri, nu mai pot asimila grăsimi şi aşa mai departe, dacă scot un rinichi e şi mai rău… Ei! Cu ajutorul anumitor preparate sau cu ceaiuri există foarte multe posibilităţi să scape omul de pietrele astea fără operaţie, fără necazuri mari. Vă dau un exemplu. La Plafarul nostru românesc există peste douăzeci şi patru de plante care pot dizolva pietrele. Cine nu cunoaşte ridichile? Lămâia dizolvă şi ea piatra. Citricele care provin din import sunt iradiate pentru a rezista multă vreme. Unele sunt culese verzi şi se coc pe parcurs ca să nu se altereze. Ce să-i facem? Sunt totuşi bune şi lămâile astea. Pot fi ţinute în apă cu oţet pentru a ieşi ce au rău în ele. Cel mai bine este să folosim împotriva pietrelor frunze de mesteacăn, le dizolvă, ienupărul le elimină, talpa-gâştei de asemenea, mai ales că este calmant nervos şi turiţa mare intră tot la categoria eliminare.

Dvs. de unde vă procuraţi plantele?

Din multe locuri, dar am oameni care îmi aduc, care ştiu precis când să culeagă şi ce să culeagă. Prefer să nu iau din magazine pentru că nu ştiu ce cumpăr, în ce condiţii s-au cules plantele respective. Trebuie respectate anumite principii la cules, o anumită plantă nu se poate culege dimineaţa sau seara, e bine să culegi planta la orele când are principii active. Nu le poţi culege pe unele înainte de a fi înflorite, altele după înflorire. E o întreagă filosofie a culesului plantelor. Am scris peste cincizeci şi şapte de cărţi şi am făcut aceste precizări. Sau se găsesc informaţii de felul acesta în Enciclopedia plantelor.

Înveţi despre plante din cărţi sau de la un cunoscător?

Dintr-o carte pot citi multe despre o plantă, îmi dă chiar şi o poză, însă pe teren n-o mai recunoşti, poate să fie mult diferită. Dacă mergi la un om care cunoaşte plantele, există botanişti care sunt pasionaţi de acest domeniu, un astfel de om îţi poate spune: pe asta o culegi înainte de amiază, după-amiază şi aşa mai departe. Poate să-ţi spună să n-o iei de la soare, să o iei de la umbră sau de pe acest teren nu e bună pentru că nu conţine ce trebuie.

Sunt plantele o soluţie de efect în momentele de criză?

Plantele au fost dintotdeauna un tratament benefic, în special pentru români, dar nu numai, pentru că şi în Germania, Franţa, Coreea şi în alte ţări oamenii se tratează cu plante de sute de ani, poate de mii de ani. Există notiţe datate cu sute de ani în urmă despre beneficiul plantelor, confirmate ştiinţific în contemporaneitate după o serie de studii. Sunt multe medicamente care s-au produs pe baza plantelor, dar cred că fără ele nu s-ar fi putut face nici un medicament.

Niciodată medicamentele sintetice nu vor putea înlocui plantele. Şi niciodată plantele medicinale nu vor face rău dacă sunt tratate corect şi omul urmează un tratament dat de cineva care le cunoaşte. Sunt mulţi oameni care cred că le cunosc, dar în realitate nu au habar despre ele. Am văzut o astfel de greşeală în legătură cu spânzul care se recomandă împotriva cancerului. Bun! Să vă spun ce se făcea cu el pe vremuri. Se introducea în ureche sau într-un alt orificiu al unui animal şi acolo făcea un abces. Se tăia bucata respectivă cu tot cu abces. Acum se dă ceai sau tinctură de spânz – ei!, în interiorul organismului se fac o grămadă de abcese. Într-adevăr, într-o primă fază întăreşte imunitatea organismului, dar ne interesează mai mult faptul că în loc să vindece mai mult strică. Se folosesc şi o serie de ciuperci otrăvitoare, nişte droguri de fapt, interzise de lege, se folosesc pentru o serie de tratamente. Mărul-lupului dacă îl iei intern te poţi îmbolnăvi.

Aţi spus că şapte plante nu fac cancer…

Asta a fost pe vremuri. În prezent şaizeci şi opt de plante sunt anticancerigene, care luptă cu cancerul. Deci distrug celula canceroasă. În funcţie de localizarea cancerului stabileşti ce plante funcţionează. Saschiul, vinca minor, se folosea pentru această maladie, medicamentele s-au mai modificat între timp şi a fost abandonat, dar ce vreau să vă spun este că această plantă ajunge direct la creier, deci e pentru cancer la cap şi fără ea nu merge, asta trebuie neapărat. Pui busuioc, brusture şi alte plante, dar trebuie şi această plantă.

Ce alte posibilităţi de vindecare mai sunt în afara plantelor şi a medicinii alopate?

N-am văzut pe nimeni vindecat dacă e gâdilat la tălpi sau dacă a pus altul mâna pe el. Poveşti. Fitoterapia se aplică de sute şi mii de ani şi mai există credinţa. Dacă omul crede, se vindecă, dacă nu – nu. Fără asta nu merge.

Să spunem că afli că ai o boală gravă şi ai auzit şi de homeopatie şi de fitoterapie şi de doctorul chirurg, dar nu ştii pe care să o alegi. Cum procedezi într-o astfel de situaţie? La cine să apelezi ca să primeşti sfatul cel mai bun?

Cel mai bun sfat ţi-l dă mintea. Fiecare om are posibilitatea să-şi stabilească el nişte relaţii cu Dumnezeu. Eu cred într-o fiinţă supremă şi am convingerea că planta asta mă va face bine. Nu mă ajută dacă îmi spune cineva: „Taie-te, operează-te!” Sunt şi cazuri când apelezi şi recurgi, că n-ai încotro, la operaţie. Se fac şi operaţii aiurea, aşa cum se dau antibiotice pentru o răceală chiar la copii. Se face însă o antibiogramă şi apoi se dă antibioticul, nu la un virus hop cu pastila! Bolile autoimune sunt tot mai prezente pentru că se consumă hormoni, alimentaţia nesănătoasă are ca efect boala. În America, obezitatea a ajuns la 60% din populaţie. Îi călcăm şi noi pe urme, fast-foodurile şi mâncarea asta copiată de la alţii e o cauză, a doua e sedentarismul, a treia e televizorul… Medicamentele slăbesc imunitatea, or dacă sistemul imunitar e puternic sigur va lupta cu afecţiunea.

Niciodată o otravă, oricât de puternică ar fi, nu te poate vindeca. Citostaticele, de exemplu, sunt otrăvuri şi nu va obţine nimeni vreo vindecare. Nu tratez oameni pe care nu-i pot trata. Stau de vorbă cu omul şi îi spun adevărul, pot sau nu pot. Pe fiecare om îl tratez altfel. Nu poţi spune ca toată lumea să ia aspirină şi să le treacă ce-i doare.
Există şi boli ereditare.
Endocrine şi de altă natură… Aşa cum ai moştenit faptul că eşti femeie sau bărbat, aşa sunt şi bolile astea, dar se pot trata.

Interviu realizat de Isabela Aivăncesei

 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri