Bulgaria refuză să mai cumpere vaccinuri împotriva Covid-19

Bulgaria refuză să mai cumpere vaccinuri împotriva Covid-19(210)


Ministrul sănătăţii din Bulgaria, Asen Medjdiev, a declarat că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt ineficiente împotriva noilor variante, subliniind că ţara sa refuză să le mai achiziţioneze. El a mai spus că a cerut Comisiei Europene rezilierea contractului cu Pfizer, informează novinite.com, potrivit News.ro.

"Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt ineficiente împotriva noilor variante. Populaţia nu are nevoie de vaccinuri în acest moment, nici la noi şi nici în Uniunea Europeană. Bulgaria refuză să le cumpere în viitor", a spus Asen Medjdiev la BNT.

El a amintit că Bulgaria trebuie să cumpere vaccinuri împotriva COVID-19 până în 2025 în cantităţi uriaşe, dar a ridicat problema Comisiei Europene pentru a rezilia contractul.

"Am distrus deja cantităţi uriaşe, anul acesta urmează să mai distrugem 2.800.000 de doze. Aceasta este o resursă financiară uriaşă. Am fost categoric în faţa Comisiei Europene că Bulgaria este ferm în favoarea rezilierii contractului cu Pfizer pentru cumpărare de vaccinuri", a precizat Medzhidiev.

"Ministrul polonez al Sănătăţii a fost primul care a susţinut poziţia noastră, există şi sprijin din partea Republicii Cehe şi Lituaniei", a adăugat el.

Potrivit acestuia, cu fondurile pentru cumpărarea şi distrugerea vaccinurilor, se poate construi un spital de copii şi vor mai rămâne bani şi pentru centrele de copii din localităţi mai mici.

www.bursa.ro

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri