Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța
ADUNATE DE PE PLAJĂ

ADUNATE DE PE PLAJĂ(245)


AMALGAME

* Ca urmare a creșterii prețurilor din ultima perioadă, mai ales din cauza prețurilor la combustibil și energie, primăriile din întreaga țară întâmpină dificultăți în asigurarea serviciilor esențiale pentru populație, precum încălzirea, iluminatul public ori salubrizarea. A crescut în acest fel și presiunea pe bugetele locale și cei mai mulți bani merg acum pe acoperirea acestor cheltuieli pentru funcționare în loc să fie direcționați pe proiectele de investiții.

 Așa se face că majoritatea primăriilor din țară au decis creșterea taxelor și impozitelor, inclusiv a taxei de salubritate. La Bacău, taxa pe gunoi se majorează cu 30 la sută tot de Mărțișor, tot la 14 lei lunar. Numai că aici Consiliul Local va suporta o parte din costul real al salubrizării, adică va plăti încă 8 lei pentru fiecare persoană, astfel că prețul întreg al salubrizării se ridică la 22 de lei lunar. Sunt însă și orașe în care taxa pe gunoi este chiar mai mare. Sectorul 2 București pare a fi „campionul”, cu 21,5 lei lunar, urmat de Ploiești și Focșani – 19 lei, Brașov și Iași – 18 lei, Sibiu și Buzău – 17 lei etc. Asta după ce Sibiu a fost un timp orașul cu cel mai mare tarif pentru salubritate din țară, după aprobarea noului regulament privind salubrizarea. Tarife ceva mai mici sunt la Craiova, Arad sau Pitești, acolo unde fiecare locuitor plătește lunar 12 lei pentru gunoi.

* Medicii de familie care vor alege să profeseze în mediul rural vor primi stimulente financiare importante, prevede noul contract cadru al CNAS pus în dezbatere publică. Autorităţile doresc să acopere astfel lipsa medicilor din satele şi comunele României. Aproape 2.000 de medici de familie lipsesc din sistemul de sănătate, iar jumătate dintre cei care lucrează au peste 60 de ani. Adică vor ieşi la pensie peste cel mult 10 ani. Medicul de familie nou-venit într-un sat ar urma să încaseze, timp de 6 luni, cu 50% mai mult decât unul care lucrează în oraş. Asta dacă merge într-o localitate în care există deja doctori însă mai este nevoie de personal medical. Iar dacă va lucra într-o comunitate în care nu mai este alt doctor şi nici cabinet medical, atunci va încasa venit dublu. Acest lucru poate dura un 1 an, cu posibilitatea de prelungire, spun cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a mări numărul medicilor de familie care intră în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, lista de pacienţi a fost micşorată de la 1.800 la 1.500. În plus, doctorii vor putea avea un rol mai important în depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei, prin acordarea de consultaţii preventive tuturor persoanelor înscrise pe lista lor. Acestea sunt modificările propuse în noul contract cadru, care ar trebui să intre în vigoare pe 1 iulie.

* Curtea Constituţională a respins sesizarea de neconstituţionalitate formulată de către USR şi Forţa Dreptei asupra Legii securităţii cibernetice, au precizat surse ale instituţiei, pentru News.ro. Şi Avocatul Poporului a înregistrat la Curtea Constituțională o sesizare pe această temă, separat de parlamentarii din Opoziţie. Legea extinde atribuțiile Serviciului Român de Informații. Deputaţii USR şi Forţa Dreptei au sesizat CCR, afirmând că legea a fost adoptată în viteză de coaliţia PSD-PNL-UDMR, fără o dezbatere reală în societatea civilă şi în Parlament, şi încalcă grav dreptul la viaţă privată al românilor. USR mai precizează că nu poţi să obligi sute de mii de furnizorii de servicii tehnice de securitate cibernetică să-şi toarne clienţii şi să ofere pe tavă, fără mandat de la judecător, date şi informaţii private ale acestora. Forţa Dreptei spune că „sesizarea are în vedere argumente care ţin de modul defectuos în care a fost reglementat acest domeniu, utilizându-se în mod deliberat formulări vagi şi echivoce”. Proiectul de lege este unul contestat și de Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI), care a avertizat că ar transforma furnizorii de servicii de securitate cibernetică în delatori profesioniști și ar permite acces sporit și discreționar către SRI ori MApN la problemele de securitate și la datele persoanelor private.

A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ
 

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri